 Ce mâncau oamenii cu 2.000 de ani în urmă?

pescuit

CURIOZITĂȚI
pescuitÎn urmă cu 2.000 de ani, oamenii aveau o dietă bazată pe peşte şi legume. Concluzia le aparţine unor cercetători de la Universitatea de Stat din Arizona. Pentru a ajunge la aceste rezultate, oamenii de ştiinţă au analizat părul a 14 mumii descoperite recent în Peru. Părul unor mumii ce datează de 2000 de ani i-a ajutat pe oamenii de ştiinţă să afle ce au mâncat persoanele respective cu doar câteva săptămâni înainte de a muri.
Potrivit rezultatelor, în ultima lună de viaţă aceste persoane au avut o dietă bazată în principal pe peşte şi plante, precum porumbul sau fasolea. În plus, aceştia au mai precizat că dieta pe care o urmau oamenii în urmă cu 2000 de ani nu arată doar aspecte privind starea lor de sănătate, cât de des călătoreau, dar şi indicii despre cum era viaţa lor de zi cu zi.

 Pliculeţele de ceai fac minuni în combinaţie cu vasele murdare
Dacă în bucătărie s-au adunat multe vase murdare şi n-aţi reuşit să le spălaţi la timp, folosiţi pliculeţele de ceai. Pentru aceasta, puneţi în chiuveta cu apă, printre vasele murdare, câteva pliculeţe de ceai folosite (nici măcar nu contează ce fel de ceai). Se pare că ceaiul dizolvă grăsimea şi petele de pe veselă astfel că timpul de spălare scade considerabil. De asemenea ceaiul ajută şi la eliminarea mirosurilor neplăcute ale rămăşiţelor de mâncare.

Lasă un răspuns