1 martie – ziua actualizării pensiilor în Ucraina

1515162023-5200

De la 1 martie vor fi majorate cu 17-20 la sută pensiile cetățenilor ucraineni, a declarat vicepremierul Pavlo Rozenko. Guvernantul a dat asigurări că începând din 2019 pensiile vor fi recalculate anual, în mod automat. „Aceasta este una din principalele poziții ale reformei realizate. De acum înainte, indiferent de circumstanțe, la 1 martie al fiecărui an va avea loc actualizarea pensiilor. Pentru prima dată în ultimii 5-7 ani am ajuns la procesul care poate garanta actualizarea pensiilor pentru toate categoriile de cetățeni”, a declarat Pavlo Rozenko. El a mai menționat că în Bugetul de stat sunt suficiente mijloace pentru a garanta majorarea pensiilor.

Astfel, la întâi martie, punându-și în piept mărțișoarele, pensionarii noștri așteaptă vestea bună a sosirii primăverii și cea a majorării pensiilor.

Добавить комментарий