10 ianuarie 1475: Bătălia de la Vaslui – cea mai mare înfrângere a otomanilor în fața românilor

k4_wikimedia.org_

Sfârșitul anului 1474 nu a adus o situație prea bună pentru sultanul Mahomed al II-lea Cuceritorul Constantinopolului. Ștefan cel Mare îi amenința influența în Țara Românească, iar Ungaria reintra în luptă dorind și ea să își impună dominația în Valahia. Mahomed ia decizia de a organiza o expediție la nordul Dunării pentru a scoate Moldova din coaliția adversarilor săi. Drept urmare i-a poruncit lui Soliman Hadâmbul(Eunucul), beilerbeiul(prefectul) Rumeliei, ale cărui oști asediau atunci cetatea albaneză Shkodra (Scutari), aflată în stăpânirea venețienilor, să întreprindă o campanie de iarnă în Moldova. Faptul că dorea o expediție de iarnă arată cât de important era statul lui Ștefan, într-o epocă în care campaniile militare se duceau vara, când soldații aveau de unde să jefuiască hrană. Totul avea să se sfârșească pentru sultan cu una din cele mai mari înfrângeri din istoria turcilor, la Podul Înalt-Vaslui.

Sporite cu ieniceri în decembrie 1474, trupele invadatoare pătrundeau în Țara Românească, unde Radu cel Frumos, aliat al musulmanilor, le furniza un important contingent de 12.000 de oșteni. În prag de 1475, Soliman ajungea în Moldova în fruntea unei puternice oștiri, ale cărei efective sunt estimate variat- de la 30.000 plus munteni și ieniceri până la 120.000 conform surselor moldovenești. Instalat încă din toamnă la Vaslui, pentru a urmări desfășurările din Țara Românească, Ștefan era pregătit să facă față tuturor situațiilor. Sosindu-i știrea unei mari înaintări de trupe turcești, el și-a adunat întreaga oaste, inclusiv țăranii, pe care îi folosise de multe ori în efortul de apărare al țării, inclusiv în celebra campanie împotriva lui Matei Corvin. Făcând apel la toți cei îndatorați să poarte arme, a adunat circa 40.000 de oameni (potrivit cronicarului polonez Jan Dlugosz), cărora li se adăuga un corp de 5000 de secui. Ștefan a utilizat clasica tactică a pustiirii terenului și îngreunarea aprovizionării, găsirea factorilor de dispersare prin locul favorabil ales pentru luptă și tactica de desfășurare a bătăliei. În ciuda dificultăților, îndeosebi a necesității de a aproviziona oastea din Țara Românească, Soliman înainta pe valea Bârladului până la Vaslui, unde îl aștepta Ștefan cu tabăra întărită.

La sud de Vaslui, în valea îngustă a Bârladului, într-un loc numit de Grigore Ureche, Podul Înalt (sau Podul lui Ștefan cel Mare în tradiția populară) și situat la confluența Racovei cu Bârladul, unde forța inamicului era sensibil diminuată de imposibilitatea desfășurării unei largi formațiuni de atac, s-a produs prima ciocnire dintre turci și unitățile avansate ale oastei moldovenești, inclusiv secui, trupe care au fost respinse cu grele pierderi de truci. În ciuda pagubelor produse inamicului, grosul oștirii moldovene trebuia să intre acum în luptă. Înainte de a lua hotărârea de a porni și el la asaltul decisiv, Ștefan a primit legământul și îndemnul boierilor, prin glasul unuia dintre ei “Doamne, nu te tulbura, căci îți vom sta astăzi credincioși alături și Dumnezeu ne va ajuta”. Țara înțelegea să sprijinine astfel brațul ei armat, care avea să lovească oastea otomană.

Lovite din față și din lateral, induse în eroare asupra direcției în care se afla grosul oștirii moldovene de buciumele și trâmbițele puse de domn să le atragă în lunca Bârladului, învăluite de ceața deasă care se lăsase, trupele otomane au cedat sub presiunea atacului. Surprinși de asalturile cavaleriei și pedestrimii lui Ștefan, loviți de tunurile care trăgeau necontenit, dezorientați și împotmoliți în mlaștinile spre care fuseseră atrași, turcii, câți nu au reușit să fugă, au fost uciși sau făcuți prizonieri. Tot atât de necruțătoare ca bătălia a fost și urmărirea, în cursul căreia numeroși alți turci și-au pierdut viața. Expediția, care trebuia să îngenuncheze Moldova se încheia catastrofal pentru invadatori. Cronicile turcești relevă dezastrul din Moldova. Întors la Suceava, domnul se va adresa într-o scrisoare celebră încercând o mare alianță a puterilor creștine în contra musulmanilor.

Victoria zdrobitoare are reverberații în întreaga lume. Cei mai fericiți sunt creștinii sârbi, bulgari, greci și armeni care gemeau sub asuprirea turcilor. Ștefan primește laude și aprecieri din Persia până la papa Sixt al IV-lea care trece peste deosebirile de rit și îl numește Atletul lui Christos““. Cronicile se întrec în laude și mulțumiri la adresa domnitorului.

Lasă un răspuns