La 11 februarie anul 1866 Domnitorul României, Alexandru Ioan Cuza, este silit să abdice, ca urmare a conjuraţiei pregătite de coaliţia dintre conservatori şi liberal-radicali. O parte din elita politică a noului stat România, creat în baza a două principate româneşti: Moldova şi Valahia (Muntenia), considera că reformele în stil occidental ale lui Cuza veneau prea repede. Unii dintre marii proprietari de terenuri se temeau de desproprietăriri în folosul ţăranilor. Se contura tot mai mult ideea precum că adevărata suveranitate, faţă de Imperiul Otoman, România o poate obţine doar sub un principe străin. În baza acestui ultim deziderat se va crea viitoarea coaliţie din reprezentanţii a unor tabere diametral opuse, lucru care va mira toată lumea. Coaliţia dintre conservatorii cei mai de dreapta şi liberalii cei mai de stânga, cu complicitatea comandanţilor unor unităţi militare, va fi numită ulterior şi monstruoasa coaliţie. În noapte de 22 pe 23 februarie 1866 (stil nou), la orele 5, au pătruns în palat un grup de ofiţeri cu pistolul în mână silindu-l pe principele Cuză să semneze abdicarea. Ulterior, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să se îmbrace în haine civile şi a fost scos din palat, printre două rânduri de soldaţi care primiseră ordin strict să stea întorşi cu spatele pentru a nu-l vedea pe fostul domn. Atât de mari erau temerile complotiştilor în privinţa unei eventuale reacţii violente a soldaţilor, cu toţii fii de ţărani împroprietăriţi de Cuza. A doua zi, fostului domnitor i s-a permis să plece spre Austria de unde el niciodată n-a revenit. Alexandru Ioan Cuza a murit în exil la vârsta de 53 ani, relativ tânăr, în 1873.
Prima organizație profesională a ziariștilor români, Societatea Presei Române, a luat ființă la 11 februarie 1883, în urma demersurilor lui Mihai Eminescu, la sediul ziarului „România literară”, din Pasajul român, între membrii comitetului de conducere aflându-se I.C. Bibicescu („Românul”), D.A. Laurian („România literară”), B.P. Hașdeu („Columna lui Traian”) etc. Conducerea i-a revenit, prin consens, lui Hașdeu, din Comitetul de conducere făcând parte și Mihai Eminescu. Din păcate, orgolii interne au făcut ca Societatea Presei să fie înlocuită, în 1885, cu alta, cu denumire similară, condusă de C.A. Rosetti, și având cu totul alte obiective decât cea inițială. În cartea sa, „Bucureștii de altădată” (I) Constantin Bacalbașa confirma: „Începutul s-a făcut acum doi ani [în 1883] […] iar noua societate, condusă de C.A. Rosetti, are ca obiectiv a-l împiedica pe Eminescu să mai fie membru activ”.
La 11 februarie 1921 s-a născut la Iași Ion I. Inculeţ (1921-2011), inginer şi profesor canadian de origine română, fiul lui Ion C. Inculeț (1884-1940), fost președinte al Republicii Democrate Moldovenești şi luptător pentru unirea cu România, și al soției sale, prințesa Roxana Cantacuzino. Stabilit în Canada din 1946 a avut preocupări ştiinţifice şi profesionale axate pe domeniul electricităţii statice. A fost membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992. Ion I. Inculeț a fost autor și coautor a numeroase invenții sau inovații patentate în diverse țări ale lumii și a fost consultant NASA în probleme de explorare a Lunii și planetei Marte.
În ziua de 11 februarie 1929, în localitatea Isaccea, judeţul Tulcea, s-a născut Paul Barbăneagră, regizor româno-francez. Paul Barbăneagră (1929-2009) a fost colaborator al canalelor de televiziune „France 2”, „France 3” și al postului „Radio Europa Liberă”. S-a stabilit în Franța în 1964 după ce a cerut azil politic cu ocazia participării la un festival de film la Tours.
Este înhumat în parcela românească a cimitirului parizian de la Thiais. Paul Barbăneagră a câștigat premiul întâi pentru scenariul filmului său „Palatul Versailles, templu al Regelui Soare” la Festivalul internațional al filmului de artă. Acest film a devenit primul dintr-o serie numită „Arhitectură și geografie sacră” din care mai face parte și documentarul „Mircea Eliade și redescoperirea sacrului”. În anul 1990 a câștigat Marele Premiu francez al artelor audiovizuale pentru întreaga sa activitate.
La 11 februarie 1975 baroneasa Margaret Thatcher (1925 – 2013) îl învingea pe Edward Heath în cadrul alegerilor interne pentru conducerea Partidului Conservator din Marea Britanie, marcându-se astfel un moment istoric – o femeie era aleasă, pentru prima dată, preşedinte al unui partid. La data de 3 mai 1979, conservatorii au câştigat alegerile generale, iar după o zi Margaret Thatcher, supranumită „Doamna de Fier”, devenea prima femeie premier a Marii Britanii, prima din istoria Europei şi a patra, în această funcţie din istoria lumii.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com