15 mai, Ziua Internaţională a Familiei

Ziua-Internațională-a-Familiei

Ziua de 15 mai este cunoscută ca fiind Ziua Internațională a Familiei.

Ziua Internațională a Familiei este un moment prin care, la nivel internațional, atenția este îndreptată către noțiunea de familie, dar și către problemele care pot să apară în interiorul acesteia. În acest an, tema centrală a acestei zile este “Familii, educație și bunăstare”, temă ce se concentrează asupra rolului pe care îl are familia în promovarea educației.

Această zi este un moment de sărbătoare în orice familie, punând în evidență rolul fiecărui membru în parte. Data de 15 mai a fost aleasă de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, pe 20 septembrie 1993. Această sărbătoare își dorește să scoată în evidență importanța familiei în dezvoltarea umană.

Familia este foarte importantă în viața oricărui individ, mai ales că aceasta este locul în care ne petrecem cea mai importantă perioadă din viața noastră. Mai mult, în cadrul familiei ne formăm ca oameni și învățăm lucrurile de bază care ne ajută să ne dezvoltăm.

Pentru a marca această zi, în lume au loc diferite manifestații și evenimente, menite să sublinieze importanța acestei zile.

Добавить комментарий