16 martie în calendarul bisericesc şi în cel popular

16 03 2023 F 5

La 16 martie, stil nou, este sărbătorit Sfântul Mucenic Sabin. Sfântul Mucenic Sabin era originar din cetatea Ermuopole (Egipt), de pe malul Nilului. Se bucura de multă cinste din partea celorlalți locuitori ai cetății, fiind un om înstărit și omenos în același timp.  La acea vreme, din cauza persecuțiilor pornite împotriva creștinilor, Sfântul Sabin a fost nevoit să își lase casa, bogăția, prietenii și să se retragă în munți, împreună cu alți creștini, trăind însă ca și până atunci într-o plăcută viață creștinească discretă și cumpătată, nevoindu-se în post și rugăciune. Având sufletul mărinimos, condus de virtutea milosteniei, Sfântul Sabin obișnuia să-i mângâie pe cei nevoiași atât cu o vorbă bună cât și să le ofere câțiva bănuți.  Din păcate însă, chiar unul dintre cei ajutați de către Sfântul Sabin, l-a vândut pe acesta închinătorilor la idoli așa cum Iuda Iscarioteanul L-a vândut pe Domnul Iisus Hristos, pe doi galbeni.

Potrivit calendarului ortodox pe stil vechi, la 16 martie Sfinții Mucenici Eutropiu, Cleonic și Vasilic. Sfinții Eutropiu și Cleonic au fost frați. Ei au fost prieteni cu Vasilisc care era nepot al Sfântului Teodor Tiron. Au ajuns la închisoare pentru că nu au vrut să renunțe la credința în Iisus Hristos.  Pentru că stăteau tot timpul împreună au devenit frați prin prisma credinței în Iisus Hristos.  Asclepiodot, care era conducătorul orașului Amasea, a încercat să-l ademenească pe Eutropie  invitându-l întâi la o recepție bogată pe care Sfântul a refuzat-o spunându-i: „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor”.  Mai târziu a încercat să îl ademenească prin oferirea unei sume de bani. Eutropie a refuzat banii și i-a amintit conducătorului că din cauza unor arginți și Iuda a procedat la fel și a pierdut propriul suflet.

Pentru că nu a acceptat să jertfească zeii, conducătorul Asclepiodot, încearcă același lucru cu Cleonic şi Vasilisc, care au răspuns: „Precum crede fratele nostru Eutropiu, cel întărit pe piatra credinţei în Iisus Hristos, astfel şi noi credem şi ne întărim în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh. Şi, precum Eutropiu pătimește pentru Hristos, așa şi noi împreuna cu dânsul, voim a pătimi. Ca nu va putea diavolul să ne despartă pe noi, pe care ne-a însoţit Hristos cu sfânta credință şi cu dragostea Sa. Căci precum o sfoară, fiind împletită în trei, nu se rupe, astfel şi noi, aceşti trei, vom rămâne tari. Si, precum Preasfânta Treime este nedespărțită, asemenea şi noi suntem nedespărţiţi cu credinţa şi nedeosebiţi cu dragostea”. Pentru cele spuse au fost supuși la numeroase chinuri.

În vremurile mai vechi exista un ritual: în ziua Sfântului Eutropiu sătenii făceau ocolul grădinilor, ogoarelor cu o cruce sfinţită în mână, cerând ca primăvara să încălzească mai repede solul şi să fie recolte bogate. Semnele timpului pentru această zi arată că, dacă tună, starea vremii se va înrăutăţi. Dacă până la această dată s-au întors din ţările calde graurii, va fi recoltă bogată de cereale. Dacă pe ramurile pomilor încep să se desfacă mugurii, e timp potrivit pentru semănatul legumelor timpurii.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий