17 octombrie: sărbători şi semne ale timpului

17 10 2022 F 1

La 17 octombrie, stil nou, este cinstit Sfântul Proroc Osea. El a fost fiul lui Beyri şi  a prorocit cu 800 de ani înainte de Nașterea lui Hristos, timp de aproape 30 de ani, mai exact pe vremea  domniei a patru regi diferiți. Tot Sfântul Proroc Osea a dat și vestea trecerii la neființă a Samariei și a lui Israel, care a avut loc din cauza păcatelor săvârșite, dar și cea legată de sfârșitul și desființarea jertfelor Vechiului Testament.  Osea este primul proroc care a prezentat legământul dintre Dumnezeu și popor, ca fiind dragostea dintre bărbat și femeie, ceea ce l-a determinat să creeze o carte formată din 14 capitole. Astfel, Sfinții Părinții au folosit această imagine pentru viața duhovnicească.  Sfântul Proroc Osea s-a stins din viață la vârsta bătrâneții.

În această zi, pe stil vechi este cinstit Preacuviosul Părinte  Ammun Egipteanul.

Ammun a fost egiptean de neam şi sărac de părinţi. Fiind silit de unchiul său, s-a însurat şi, locuind cu femeia optsprezece ani, o ţinea ca pe o soră. Apoi a mers în pustie la marele Antonie. Iar femeia sa a rămas la casa lor cu bună cuviinţă şi a făcut acolo o mănăstire de maici.

Iar Ammun s-a ostenit 22 de ani în deşertul Nitriei, făcând minuni spre folosul multora. La vremea trecerii la Domnul a lui Ammun, sfântul Antonie a văzut pe îngeri însoţind sufletul lui către cer. Sfântul Ammun a murit pe la mijlocul veacului al IV-lea.

După calendarul popular se crede că dacă în această zi a nins, iarna va fi cu soare şi geroasă. De pufnesc caii, perioada de iarnă va fi caldă.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий