18 IANUARIE – NUME PE RĂBOJUL ISTORIEI

18 01 IS 5

La 18 ianuarie 1653 a fost semnat tratatul de unire a Ucrainei cu Rusia. Bogdan Zinovi Hmelnițki (1595-1657), a fost hatman al Hatmanatului cazacilor Zaporojeni (din Ucraina) și conducătorul rebeliunii împotriva magnaților polono-lituanieni (1648–1654), care a dus la apariția statului căzăcesc. Tratatul de la Pereiaslav, votat de Adunarea reprezentativă a ucrainenilor de la Pereiaslav, a dus la absorbirea Ucrainei de către Țaratul Rusiei și la pierderea independenței acestei țari. Pentru Țaratul Moscovei și țarul Alexei Mihailovici, tratatul legitima pretențiile asupra teritoriilor Rusiei Kievene și întărea influenței Moscovei în regiune. Pentru Hmelnițki și cazaci, acest tratat oferea mai înainte de orice o protecție a unui monarh puternic, care era în plus conducătorul unei forțe regionale ortodoxe.

Istoricii nu s-au pus de acord asupra tipului de uniune pe care l-a gândit Hmelnițki: o uniune militară, o uniune putere suzerană – vasal, sau o incorporare completă a Ucrainei în Țaratul Rusiei, existând păreri radical diferite cu privire la prevederile tratatului și la caracterul uniunii. De astfel, în timpul depunerii jurământului de credință către țar, cazacii au fost pe punctul de a rupe tratatul, deoarece trimișii Moscovei au refuzat să accepte ca țarul să depună la rândul lui un jurământ față de supușii lui, așa cum se întâmplase în cazul relațiilor cu regii polonezi. În acest moment dificil, Hmelnițki a părăsit furios biserica în care se desfășura ceremonia și a amenințat că reziliază tratatul. După o serie de tratative, cererea cazacilor ca și țarul să depună un jurământ a fost anulată, iar tratatul a rămas în vigoare.

Dat fiind faptul că ambele părți aveau interese divergente în Ucraina, libertățile care fuseseră asigurate pe perioada vieții lui Hmelnițki au fost constant restrânse după moartea sa. Până în cele din urmă, acest proces avea să ducă la absorbirea completă a Ucrainei în Țaratul Rusiei, iar mai târziu în Imperiul Rus și Uniunea Sovietică.

18 01 IS 1

La 18 ianuarie 1844, la Iaşi se joacă, în premieră, comedia lui Vasile Alecsandri  „Iorgu de la Sadagura”. Este prima scriere dramatică originală a lui Alecsandri, considerată ca piatră de temelie a dramaturgiei românești. Vasile Alecsandri a fost o personalitate marcantă a Moldovei secolului al XIX –lea, fiind considerat drept creatorul teatrului românesc şi al literaturii dramatice în România.

La sfârşitul anilor ’30, tânărul Vasile Alecsandri s-a întors în Moldova, după ce şi-a terminat studiile în Franţa. În perioada în care a locuit în Paris, acesta a frecventat sălile de teatru din oraş, rămânând impresionat de piesele puse în scenă de actorii francezi. Când revine în ţară, Alecsandri găseşte teatrul românesc într-o stare jalnică, spectacolele fiind unele extrem de slabe. În plus, piesele de teatru ce aveau loc pe scenele din Iaşi erau în limba franceză sau italiană. Vasile Alecsandri a avut iniţiativa de a folosi în teatru limba română, fapt privit cu scepticism de către public. Alături de Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi, tânărul Alecsandri a înfiinţat Teatrul Naţional.

18 01 IS 2

La 18 ianuarie 1847, compozitorul maghiar Franz Liszt concertează in casa vistiernicului Alecu Balș din Iași, unde face cunoștință cu Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Costache Negri. Ziarul „Albina Românească” scria: „Știrea sosirei acestui artist în Iași, au adunat de pe la țănuturi un mare număr de doritori de a-l auzi. Efectul minunat ce au produs cele doăe conțerte, au întrunit la 11 a curgătoarei în Teatrul nou pe toți acii carii au putut căpăta bilete de întrare, și astă sală înfățoșa o vedere interesantă în privirea feliurimei soțietății, toată însă însuflețită de acelaș sentiment de entusiasm”.

18 01 IS 3

La 18 ianuarie 1848 s-a născut în localitatea Sira, lângă Arad,  Ioan Slavici, nuvelist, romancier, memorialist, dramaturg şi gazetar român.  Ioan Slavici (1848-1925)  a fost membru corespondent (din 1882) al Academiei Române.  Opera literară a lui Ioan Slavici („Moara cu noroc”, „Popa Tanda”, „Mara”, „Fata de birău”) este influențată de viața satului ardelean. Scriitorul a fost considerat de criticul George Călinescu un „instrument de observație excelent” al mediului rural, oferind în nuvelele sale poporale și în studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție de stratificarea lor socială, în cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcămintei, vorbirii și gesturilor. Slavici a fost primul scriitor care l-a cunoscut pe Eminescu încă din tinerețe și a stat în preajma lui multă vreme, iar memorialistica sa a furnizat cele mai bogate și mai autentice date privitoare la om și poet. Amintirile sale, scrise fără strălucire stilistică, apar ca o necesitate de a apăra memoria marilor săi prieteni, Eminescu, Caragiale și Coșbuc.  Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul „Mara”, nuvelele „Moara cu noroc” și „Pădureanca”, iar memoriile sale publicate în volumul „Amintiri”, apărut în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române. Redactor la „Timpul” în Bucureşti și, mai apoi, fondator al „Tribunei” din Sibiu, Slavici a fost un jurnalist renumit.

18 01 IS 4

La 18 ianuarie 2009 a murit într-un tragic accident rutier poetul român basarabean Grigore Vieru, fost parlamentar în Parlamentul României.  A fost considerat „Luceafărul de dincolo de Prut al limbii române”,  membru de onoare din străinătate (1990) şi membru corespondent al Academiei Române (1993). Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Pererâta de lângă Lipcani.   A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950,  după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953.  În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, „Alarma”, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul «Tânărul leninist», actualmente «Florile Dalbe» . Între anii 1960-1963 a fost redactor la editura „Cartea Moldovenească”. Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice „Numele tău”, cu o prefață de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană.

În 1973  Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”.  Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneţ, Suceviţa, Dragomirna, Văratic.  În 1988  i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii – Diploma de Onoare Andersen. Grigore Vieru a fost unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989. A participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem al RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină. În volumul de poezii pentru copii „Trei iezi”, ieșit de sub tipar în 1970, se găsea și poezia Curcubeul, în care Vieru, prin metafora curcubeului cu trei culori, elogia drapelul tuturor românilor. Peste câteva zile de la difuzare, cenzura sovietică a retras cartea din librării, dând-o la topit, iar autorul a fost acuzat de diversiune.  Tot în 1970, apare și „Abecedarul”, elaborat de Vieru în colaborare cu scriitorul Spiridon Vangheli. De pe acest manual, modificat întrucâtva de-a lungul timpului, învață și astăzi micii basarabeni în clasa I. În 1989, tot Vieru și Vangheli au realizat varianta în grafie latină a „Abecedarului”.

În 1994 neo-comuniștii din Partidul Democrat Agrar, ajunși la putere în Moldova, renunță la imnul de stat „Deşteaptă-te, române” și le propun poetului Grigore Vieru și compozitorului Eugen Doga să compună versurile și, respectiv, muzica pentru un nou imn. Ambii refuză.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

Добавить комментарий