Grinevici anunță întâlniri cu omologii săi din România şi Ungaria, pentru a discuta despre noua Lege a învăţământului

dss-752x440

Ministrul învățământului și ştiinței din Ucraina, Lilia Grinevici, a salutat promulgarea de către preşedintele Petro Poroşenko a noii Legi a învăţământului şi a subliniat că a convenit deja asupra unei întâlniri cu ministrul resurselor umane din Ungaria, la jumătatea lunii octombrie şi a unei întâlniri cu ministrul român al educației, pe 27 septembrie.

Grinevici a amintit în acest sens că Ministerul de Externe al Ucrainei a purtat consultări cu ambasadorii acestor țări și a explicat particularităţile procesului de implementare a articolului lingvistic din noua Lege a educaţiei, care a nemulţumit minorităţile română şi maghiară.

Am susţinut că nu restrângem drepturile copiilor care aparţin minorităților naționale, ci, mai degrabă, extindem aceste drepturi. Argumentul este că astăzi, copiii care învaţă în școli cu predarea în limbi minoritare din clasa I până în clasa a XI-a studiază toate materiile numai în limba maternă a acestor minorități și, din păcate, nu stăpânesc limba ucraineană” – a explicat ministrul.

Totodată, Lilia Grinevici şi-a exprimat convingerea că relațiile Ucrainei cu țările vecine nu se vor deteriora.

Când discutăm despre modalități concrete de implementare a acestei legi, se elimină multe speculații politice și mituri. Vom elabora un plan comun în cadrul consultărilor bilaterale despre cum să facem astfel încât să extindem posibilităţile acestor copii” – a menţionat ministrul al educaţiei.

Lilia Grinevici a mai remarcat că posibiltatea introducerii unor amendamente la această lege poate fi luată în calcul numai după o discuție extinsă a experților cu privire la acest subiect.

„Putem face modificări, dar numai după discuții extinse la nivel de experți. Pentru popoarele autohtone, de asemenea, se menţine dreptul de a studia toate materiile în limba minorității naționale, deoarece ne dăm seama că popoarele autohtone nu au nicio altă ţară vorbitoare a limbii lor. Aici este foarte importantă dezvoltarea terminologiei educaționale și științifice. Legea nu stabileşte lista popoarelor autohtone, ci doar dreptul acestor popoare”

Добавить комментарий