Regiunea Cernăuți duce lipsă de judecători

idlegald

Judecătoriile raionale din regiunea Cernăuți și cele din centrul regional se confruntă cu o mare criză de personal în justiție. Afirmația îi aparține judecătorului Igor Lysak, de la Curtea de Apel Cernăuți.

„Acest lucru se datorează reformei justiției care a fost lansată în 2016.  Odată cu implementarea acesteia a fost modificată procedura de desemnare în funcție a judecătorilor. Potrivit prevederilor, specialiștii noi care pretind la postul de judecător, sunt nevoiți să susțină un anumit test, iar cei care deja dețineau această funcție, au fost supuși unei proceduri de reatestare a competenței profesionale. În conformitate cu rezultatele atestării, trebuia să se decidă dacă persoana respectivă are sau nu dreptul, să dețină în continuare vechia funcție”, spune Igor Lysak.

„În condițiile în care o bună parte de judecători nu au reușit să susțină examenul de reatestare, a apărut o mare criză de personal în justiție. Un exemplu ar fi lipsa de judecători în raionul Putila. Cu o astfel de problemă se confruntă și Judecătoria raionului Șevcenko din orașul Cernăuți. Din cei 13 judecători au rămas să activeze doar 8. Din această cauză, volumul de muncă a judecătorilor s-a triplat”, susține Lysak.

Judecătorul precizează că în urma reformei justiției, la Curtea de Apel Cernăuți, din cei 38 de judecători în timpul de față activează doar 19.

Добавить комментарий