Școală din Iordăneşti va fi dată în exploatare la sfârșitul lunii octombrie

yordan

Școală din Iordăneşti va fi dată în exploatare la sfârșitul lunii octombrie. Despre aceasta a declarat șefa Învățământului din regiunea Cernăuți, Oksana Paliiciuk, transmite agenția ACC.

„Înțeleg foarte bine indignarea părinților, însă potrivit contractanților școala va fi dată în exploatare nu mai târziu de 1 noiembrie”, a declarat Paliiciuk.

În același timp, primul locțiitor al șefului Administrației Regionale de Stat Cernăuți Myhailo Pavliuk, a asigurat că lucrările de construcție la școala nouă din satul Iordănești, vor fi finisate foarte curând.

„Lucrările cele mai importante au fost deja finisate. La sfârșitul lunii octombrie ne propunem deschiderea oficială a școlii. Procesul educațional nu va fi întrerupt. Vorbim doar despre amenajări interioare, care încă nu au fost executate în mod corespunzător”,  a asigurat Mikhail Pavlyuk.

Reamintim că recent șeful adjunct al Administrației Regionale de Stat Cernăuți Igor Bogatyreți a declarat că școala este construită în proporție de 87 la sută.

 

Добавить комментарий