20 februarie în calendarul bisericesc şi în cel popular

20 02 2023 F 1

La 20 februarie pe stil nou Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Ierarh Leon, episcopul Cataniei, adevărat model de milostivenie și un adevărat părinte al săracilor și al orfanilor. Sfântul Ierarh Leon a mai purtat și numele de taumaturgul sau vindecătorul, datorită minunilor pe care le- a săvârșit. Sfântul Ierarh Leon, episcopul Cataniei a fost un aprig luptător împotriva ereticilor, pe care îi mustra aprig, iar față de credincioși era foarte milostiv și îndurat, dând mult ajutor celor ce-l urmau pe Hristos.  Sfântul Leon a trecut la cele veșnice în jurul anului 780.

Potrivit calendarului bisericesc pe stil vechi, în această zi este pomenit Cuviosul părinte Luca cel din Elada. Părinţii lui erau din insula Eginei, dar neputând să mai îndure năvălirile agarenilor, s-au sculat de acolo şi au mers în Elada, unde s-a născut fericitul Luca. Acesta de mic copil s-a dezis nu numai de carne, ci şi de ouă şi brânză. Mâncarea şi băutura lui erau pâinea de orz, legumele şi apa. Astfel supunându-şi trupul la tot felul de suferinţe şi înfrânându-şi-l, socotea o deosebită desfătare să hrănească pe cei flămânzi, şi să dăruiască haine celor goi. Pentru aceea de multe ori dându-şi chiar haina proprie, se întorcea acasă gol. Când se ruga lui Dumnezeu, picioarele lui se ridicau de la pământ, încât se părea că pluteşte în aer. După ce a îmbrăţişat viaţa călugărească, nici nu se poate spune câtă răbdare şi câte chinuri a îndurat. Umbla prin toate locaşurile cele de pe lângă mare şi deveni-se din pricina minunilor pe care le săvârşea, pricină de mântuire pentru mulţi. Mai târziu, încetând de a mai merge din loc în loc, a venit la muntele ce se numeşte Stir, şi petrecând acolo şapte ani, a înştiinţat pe toţi despre moartea lui, şi aşa s-a săvârşit din viaţă.

După tradiţia populară, în această zi sunt pomeniţi morţii. Ritualul de întărire a sănătăţii prevedea consumarea unui căţel de usturoi.  Iar semnele timpului arată că, dacă în această zi plouă, până la sfârşitul lunii februarie nu vor mai fi geruri. Dacă în această zi luna este plină, recolta va fi bogată. Norii albaştri de pe cer sunt un semn că vremea se va încălzi, norii cenuşii prevestesc geruri. Dacă la apusul soarelui cerul este roşu, vara va fi rece.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий