La 20 mai 1388 a avut loc prima mențiune documentară a orașului Suceava, principala reședință a domnitorilor Moldovei din timpul lui Petru I Mușat (1375-1391) până în 1566 când Alexandru Lăpușneanul transferă capitala la Iași. Teritoriul actualului oraş Suceava şi împrejurimile sale au fost locuite, aşa cum atestă cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din paleolitic. În secolele al II-lea şi al III-lea exista aici o aşezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând şi puternice influenţe romane. În epoca migraţiei şi în secolele următoare populaţia autohtonă a continuat să vieţuiască pe aceste meleaguri, iar la sfârşitul secolului al XIV-lea, Suceava este menţionată drept capitală a Moldovei.
Cetatea Sucevei (u gorodea Soceavea) este menţionată pentru prima dată într-un document din 10 februarie 1388 al voievodului moldovean Petru al II-lea Muşat (1375-1391), în care este vorba de împrumutul (3.000 de ruble de argint frâncesc) cerut de regele Poloniei, care a oferit drept garanţie de restituire a banilor provincia Pocuţia. Documentul se încheie cu textul „… Şi s-a scris cartea în Cetatea Sucevei, luni, în întâia săptămână a Postului sub pecetea noastră, în anul naşterii Domnului 1388”. Cetatea este menţionată şi în alte documente moldoveneşti din 1393 şi 1395.
Începând cu domnia lui Petru al II-lea Muşat, Cetatea Sucevei devine principala cetate de scaun a Ţării Moldovei, această funcţie îndeplinind-o şi în vremea lui Aron Vodă (1592-1595), Ştefan Răzvan (1595) şi a Movileştilor. Odată cu Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561, 1564-1568), reşedinţa domnească este mutată la Iaşi. Anul mutării reşedinţei este 1565.
La 20 mai 1799 s-a născut Honoré de Balzac, scriitor francez. Honoré de Balzac (1799-1850) este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist, romanului psihologic și al romanului fantastic. În cultura română a avut doi admiratori de valoare, George Călinescu, cel care milita pentru balzacianism în articolele sale teoretice exemplificând tehnica acestuia în romanul „Enigma Otiliei”, și de Mircea Eliade, care în tinerețe și-a dorit să scrie o monografie consacrată operei lui Balzac. Datorită complexității operei sale, Balzac a fost greu de încadrat, atât de critica literară din acea perioadă, cât și de cea de astăzi, ca aparținând unei categorii deja existente, aparte. El a creat un adevărat monument, „Comedia umană”, ciclu în a cărui componență intră 95 de lucrări terminate (nuvele, romane și eseuri) și 48 lucrări neterminate. La 12 noiembrie 1832 Honoré de Balzac primește o scrisoare din Ucraina (din Odesa), semnată L’Étrangère (Străina) care se va dovedi a fi Eve Hanska, născută contesă Rzewuska, descendenta unei vechi familii aristocratice poloneze, căsătorită cu Venceslas Hanski, posesorul castelului Wierzchownia, lângă Berdicev. Această scrisoare marchează începutul unui episod capital în viața lui Balzac. Acesta se va căsători cu contesa Hanska la 14 martie 1850, în biserica Sfânta Varvara din Berdicev.
La 20 mai 1821 Tudor Vladimirescu este arestat în tabăra de la Golești de către Iordache Olimpianul și predat lui Alexandru Ipsilanti, conducătorul mişcării greceşti Eteria. Evenimentele au loc în timpul răscoalei lui Tudor Vladimirescu din Muntenia.
La 20 mai 1903, la Ploiești s-a născut Nicu Stănescu, reputat dirijor, compozitor, aranjor și violonist virtuoz, dintr-o veche familie de lăutari. A început să învețe vioara de la tatăl său, Gheorghe Stănescu, apoi de la fratele său Gheorghe și teoria muzicală cu Boris Koffler. A studiat cu George Enescu, apoi cu profesoara Cecilia Nițulescu-Lupu. A urmat Conservatorul de Muzică din București, absolvit în 1927 cu premiul I. A fost angajat la Filarmonica București, a cântat ca solist în diverse restaurante, alcătuindu-și în timp propria formație, a cântat alături de Grigoraș Dinicu. A înregistrat la casa de discuri His Master’s Voice, a avut numeroase apariții la Radio. În 1947 a preluat conducerea Orchestrei „Ciocârlia” a Sindicatului Artiștilor Instrumentiști, apoi Orchestra „Barbu Lăutaru” a Institutului de Folclor și Orchestra populară a Comitetului Radio. Sub bagheta sa au evoluat importanți muzicanți, din repertoriul său făcând parte piese culese de la reprezentanții muzicii populare și lăutărești a mahalalelor orășenești, până la propriile lucrări. A fost distins cu Medalia Chitara de bronz, decernată de Academia Franceză de Muzică de Divertisment din Paris (1970). A decedat la17 aprilie 1971, la București.
La 20 mai 1928 căpitanul Gheorghe Bănciulescu a obținut locul 1 la Concursul Aviatic Internațional de la Băneasa. A fost primul aviator din lume care a zburat cu proteze la ambele picioare. În 1926, Căpitanul Bănciulescu, împreună cu mecanicul Ion Stoica, la bordul unui Potez-XXV, al companiei francoromâne de transport aerian, a decolat de pe aeroportul Le Bourget cu destinația București, pentru obținerea unui record de viteză. După 1000 de km în condiții meteo defavorabile, deasupra orașului Linz, cerul a fost învăluit de ceață și cu toate eforturile de a urca la o altitudine mai mare, avionul s-a izbit de o creastă a muntelui și s-a prăbușit la Visoka Hole (Podișul înalt, Cehoslovacia). Mecanicul Ion Stoica a murit în drum spre spital, iar lui Bănciulescu i-au fost amputate picioarele. După zile și nopți chinuitoare în spitalele din Cehoslovacia, România și Germania, după marele efort de a se obișnui cu mai multe rânduri de proteze, cu ajutorul comandantului său, Gheorghe Negrescu, și a prietenului Mihai Pantazi, în iulie 1927, Gheorghe Bănciulescu a revenit la manșă, devenind primul pilot din lume care a condus un avion având proteze în loc de picioare. Pentru acest fapt, președintele francez, Louis Barthou, i-a conferit în octombrie Legiunea de Onoare cu grad de cavaler. În primăvara lui 1928, a avut loc primul miting aerian pe Aerodromul Băneasa, unde mii de spectatori, printre care și soția sa, au urmărit acrobațiile lui aeriene. Cu acea ocazie a aflat că soțul său zboară din nou, cu toate că, înainte de miting îi promisese că nu se va mai urca niciodată în carlinga unui avion. A continuat să piloteze, din 1933 participând la raiduri aeriene de mii de km.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com