La 21 mai 1855 s-a născut Constantin Dobrogeanu-Gherea, scriitor și fruntaș socialist român, cel mai important gânditor marxist din România secolului al XIX-lea. Constantin Dobrogeanu-Gherea a văzut lumina zilei în satul Slavianka, gubernia Ekaterinoslav (pe atunci în Imperiul Rus, în prezent – regiunea Dnipropetrovsk a Ucrainei). E de origine evreiască, numele real fiind Soloman Katz, în limba ucraineană Mihail Nikitici Kass. A crescut într-o familie de comercianți evrei. Ea făcea parte din clasa medie a societății ruse, fratele lui era medic, tatăl lui avea o fabrică de bere lângă Ekaterinoslav. Urmează facultatea la Harkiv și în anii studenției intră în legătură cu mișcarea revoluționară rusă cu puternică tendință anarhistă. În anul 1874 ia parte la așa-numitul „mers la popor”, o mare acțiune a mișcării narodnice și anarhiste care încerca să propage revoluția în rândul țăranilor prin intermediul studenților. Urmărit de poliția țaristă, fuge în România, la Iași și de aici ajunge în Elveția, unde ia legătură cu grupările revoluționare ruse.
Se întoarce în România și se ocupă de comerțul ilegal cu literatură revoluționară pe care o trece din Iași în Imperiul Rus. Dar în același timp se adaptează spațiului românesc destul de repede și devine cetățean român în 1890, într-o perioadă în care cetățenia română era condiționată de apartenența la religia creștin-ortodoxă. Va lua numele de Constantin Dobrogeanu-Gherea după ce devine critic literar și unul dintre întemeietorii Partidului Social Democrat Muncitoresc Român în 1893. În cele trei volume de studii critice publicate i se reține meritul de a fi introdus critica de analiză în literatura română, după modele franceze, critica practicată de Titu Maiorescu fiind caracterizată de unii critici actuali drept judecătorească. Constantin Dobrogeanu-Gherea a fost influențat de contactul său cu literatura rusă, a comparat, spre exemplu, proza de analiză a lui Caragiale „O făclie de Paște” cu romanele lui Fiodor Dostoievski.
A fost unul dintre apropiații lui Ion Luca Caragiale și a scris un articol foarte incitant în care a încercat să stabilească posibilele cauze sociale ale pesimismului lui Mihai Eminescu, acesta fiind unul din primele studii de receptare ale operei marelui poet. Constantin Dobrogeanu-Gherea a scris și un articol despre poetul național al ucrainenilor, Taras Șevcenko, la care fac mereu referință șevcenkologii din zilele noastre. Constantin Dobrogeanu-Gherea poate fi considerat un precursor al criticii sociologice. Articolul său fundamental, o veritabilă ars poetica a criticii literare, rămâne „Asupra criticii”. În noiembrie 1917 își făcea apariția pe scena istoriei regimul bolșevic, față de care Constantin Dobrogeanu-Gherea nu și-a manifestat adeziunea. Era deja un om în vârstă și devenise un socialist adept al formelor democratice de luptă. S-a stins din viață la 7 mai 1920, la București. Constantin Dobrogeanu-Gherea a lăsat în urmă o moștenire importantă cu privire la starea socială a țăranilor români. Dar e o moștenire istorică și care trebuie privită în climatul de atunci.
La 21 (9) mai 1877 Mihail Kogălniceanu a proclamat în Parlamentul României, în numele guvernului, independența – expresie a dorinței întregului popor, primită cu mare bucurie. La sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor, în discursul său memorabil, Mihail Kogâlniceanu declara: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. A doua zi, proclamaţia a fost semnată de principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plăţii tributului de 914.000 lei, suma fiind direcţionată către bugetul apărării. Potrivit istoricilor, iniţial puterile europene au primit cu rezervă Proclamaţia de Independenţă (Franţa) sau chiar ostilitate (Imperiul Otoman şi Regatul Unit), însă opinia publică internaţională a fost favorabilă luptei poporului român.
La 21 mai 1880 s-a născut în Bucureşti Tudor Arghezi, numele real Ion N. Theodorescu, eminent poet, dramaturg şi ziarist român, autorul volumelor de poezii „Bilete de papagal”, „Cuvinte potrivite” şi „Flori de mucegai”. Debutul său literar a avut loc în publicaţia „Liga ortodoxă”. În perioada 1900-1904, a fost călugăr la Cernica chiar dacă nu era credincios. Ulterior, a declarat că de fapt dorea să aibă un stil de viaţă comod. Nu a rezistat prea mult şi pleacă fără un scop precis în Europa. S-a reintors în ţară în 1912, când a şi început să fie activ în viaţa literară. În perioada 1918-1919 a fost închis, alaturi de alţi 11 jurnalişti români, la Văcăreşti pentru acte de trădare. Primul sau volum – „Cuvinte potrivite” – a apărut în 1927, iar un an mai târziu scoate pe piaţă revista „Bilete de papagal”, după care publică carte după carte. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în 30 septembrie 1943, Tudor Arghezi este din nou închis, de această dată după publicarea unui pamflet în care l-a atacat pe ambasadorul Germaniei în România. A fost eliberat peste un an, dar problemele nu au încetat să-l ocolească pentru că scriitorul a fost interzis de regimul comunist. Conducătorul comunist de atunci al României, Gheorghe Ghorghiu Dej, l-a reabilitat , astfel încât spre finalul vieţii a fost ales şi membru al Academiei Române şi s-a bucurat de o viaţă lipsită de griji. A decedat în 1967, având parte de funeralii naţionale.
La 20 mai 1897 a decedat la Lvov Karol Mikuli, compozitor, pianist și profesor de muzică, medic armeano-polono-român; director artistic al Conservatorului din Lemberg (Lvov). Karol Mikuli s-a născut în 1821 la Cernăuți, în familia unui negustor. Din copilărie băiatul a fost pasionat de muzică. Familia sa a fost internațională. Tatăl său era armean, iar mama sa era germană. Karol însuși era un bucovinean, care a reușit să lase o urmă notabilă în cultura muzicală ucraineană, poloneză, românească și mondială. Karol și-a dedicat tot timpul liber muzicii. A studiat pianul cu Frideric Chopin, iar armonia și contrapunctul cu François Henri Reber la Paris. Mikuli a învățat cele mai valoroase lucruri de la profesorii săi și a încercat să folosească aceste cunoștințe în propria sa practică. A fost un îndrumător pentru celebrul compozitor bucovinean, Ciprian Porumbescu.
În ziua de 21 mai a anului 1991 a murit împuşcat de un necunoscut în incinta Universităţii din Chicago, Ioan Petru Culianu, istoric al religiilor şi scriitor român. S-a stins din viaţă la numai 41 de ani. Ioan Petru Culianu s-a născut la 5 ianuarie 1950, la Iași. A fost profesor de istoria religiilor invitat la Divinity School, University of Chicago. Discipol și protejat al lui Mircea Eliade. A fost asasinat după ce primise cartea verde și urma să fie angajat ca profesor asociat la Divinity School. Crima nu a fost elucidată.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com