21 martie în calendarul bisericesc și în cel popular

21 03 2023 F 1

La 21 martie, stil nou, este cinstit Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul.  Sfântul Iacob a ales viața de sihastru de când era tânăr. Locul nașterii Sfântului Iacob nu este cunoscut și nici numele eparhiei unde a păstorit. Tot ce se știe despre acesta este că a fost episcop pe vremea domniei împăratului Constantin Copronim (741-775), perioadă în care a îndurat multe prigoniri și a fost chinuit pentru ca s-a opus și nu a fost de acord cu cei care luptau împotriva sfintelor icoane.

În această zi, după calendarul bisericesc pe stil vechi, este sărbătorit Sfântul Teofilact Mărturisitorul, episcopul Nicomidiei. El s-a născut într-o familie bogată. Părinţii săi l-au trimis la Constantinopol pentru a studia, aici împrietenindu-se cu Tarasie, secretarul împărătesei Irina (780-802) şi cu Mihail, viitorul episcop al Sinadelor. Tarasie a ajuns patriarh, iar Mihail şi Teofilact au intrat într-o mănăstire de pe ţărmul Mării Negre.Totodată, patriarhul Tarasie l-a hirotonit pe Teofilact episcop al Nicomidiei, iar pe Mihail episcop al Sinadelor. Astfel, când la conducerea Bizanţului a venit Leon Armeanul (813-820) au început luptele împotriva cinstirii icoanelor.

Marii ierarhi ai bisericii, în frunte cu patriarhul Nichifor, printre care şi Teofliact al Nicomidiei s-au dus la împărat cu rugămintea de a înceta tulburarea apărută în Biserică, având în vedere că cinstirea sfintelor icoane a fost hotărâtă de Sinodul VII Ecumenic, de la Niceea, în anul 787.

Împăratul nu a ascultat sfaturile înţelepte ale ierarhilor, ci a luat chiar aspre hotărâri împotriva lor. Patriarhul Nichifor a fost exilat în insula Tasos, Mihail al Sinadelor, în Evdochiada. Teofilact a fost exilat în Strovila, un oraş lângă mare. El a mai petrecut acolo timp de 30 de ani, după care a trecut cu pace la Domnul. Trupul lui Teofilact a fost dus în Nicomidia, în timpul împărătesei Teodora (842-867) şi îngropat cu cinstea cuvenită.

Semnele timpului arată următoarele: după cum va fi vremea în această zi, așa va fi și vara. Dacă s-au întors ciocârliile, primăvara va fi caldă. Ceața din ziua de 21 martie prevestește înghețuri.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

 

Добавить комментарий