23 IANUARIE – NUME PE RĂBOJUL ISTORIEI

23 01 IS 1

La 23 ianuarie anul 52 î.e.n. are loc răscoala galilor conduși de Vercingetorix împotriva stăpânirii romane. Sunt masacrați romanii din Genabum (Orléans), acțiune care marchează  debutul insurecției generale a triburilor unite ale galilor sub conducerea lui  Vercingetorix, împotriva Romei. Vercingetorix (82 î.e.n. – 46 î.e.n.) a fost căpetenia tribului arvernilor, care a unit pe galii începând o revoltă nereușită împotriva stăpânirii romane în Galia în cursul ultimului stadiu al Războaielor Galice lui Iulius Cezar. Vercingetorix a ajuns să conducă pe arvernii în 52 î.e.n. când a adunat o armată și a fost proclamat drept regele după bătălia de la Gergovia. Apoi a consolidat alianța cu celelalte triburi și și-a prins controlul asupra armatelor lor, conducându-le în cea mai importantă revoltă a galilor împotriva romanilor. După bătălia de la Alesia Vercingetorix a capitulat și a fost închis pentru o perioadă de cinci ani. În 46 î.e.n. a fost omorât după o paradă militară organizată pentru a sărbători succesele lui Cezar în Galia.

23 01 IS 3

La 23 ianuarie  anul 1465  domnul Moldovei, Ștefan cel Mare, cucerește cetatea Chilia, apărată de o garnizoană maghiară. Oastea moldavă începe cel de-al doilea asediu al acestui important punct strategic. La miezul nopții moldovenii pătrund în oraș printr-o poartă deschisă de târgoveți, în urma unei înțelegeri secrete cu locuitorii cetății. Ştefan Vodă cucereşte cetatea Chilia la 24 ianuarie 1465, după un bombardament intens al artileriei moldoveneşti. La conducerea cetăţii a fost numit pârcălabul Isaia, cumnatul domnitorului. Asediul şi cucerirea cetăţii Chilia sunt descrise în letopiseţul lui Grigore Ureche. Pentru îmbunătățirea sistemului de apărare, în vara lui 1479, Ștefan cel Mare a reconstruit cetatea Chilia pe malul stâng al Dunării (cetatea Chilia Nouă). La lucrări au participat 800 de zidari și 17.000 de ajutoare. Primul asediu al cetăţii Chilia a fost întreprins de Ştefan cel Mare în iunie 1462. După eșecul acestui asediu, în care chiar domnitorul Moldovei a căpătat o rană, care-l va chinui până la sfârșitul vieții, oastea moldoveană a intrat să jefuiască în Țara Românească, dar a fost oprită de Vlad Țepeș.

23 01 IS 5

La 23 ianuarie  1512  a început domnia lui Neagoe Basarab în Ţara Românească, care a  durat până la sfârşitul vieţii  sale, la 15  septembrie 1521. Neagoe Basarab este ctitorul complexului monahal și al bisericii monument din Curtea de Argeș (1517), în jurul căreia s-a născut legenda Meşterului Manole. Pe lângă multe alte ctitorii a reedificat biserica de la Argeș care era căzută în ruină. Neagoe Basarab este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi, „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie”, scrisă în slavonă, dar tradusă de cineva în română. S-a constatat că  „învățăturile” lui Neagoe Basarab au fost ulterior plagiate pentru Ivan cel Groaznic, ţarul Rusiei. Plagiatul a fost executat de Teodor Mamalachos, ambasadorul lui Ivan cel Groaznic la Constantinopol, cu scopul ca acest document să constituie o „întărire” doveditoare a înaltei moralități a lui Ivan cel Groaznic în procedura de recunoaștere oficială a acestuia ca bazileu de către Patriarhul Constantinopolului. În procesul de plagiere, Teodor Mamalachos a uitat sa șteargă sau să înlocuiască numele Neagoe, Teodosie, Neaga (mama lui Neagoe Basarab), precum și numele fiicelor voievodului: Stana, Roxana și Anghelina.

23 01 IS 2

La 23 ianuarie/4 februarie 1821, Tudor Vladimirescu, prin Proclamația de la Padeș, s-a adresat locuitorilor Țării Românești, chemându-i la luptă împotriva orânduirii.  Proclamația urmărea realizarea în etape succesive a unor măsuri care să asigure instituirea unei noi ordini sociale și politice și să asigure accesul țării la un statut de mai largă independență. „Dacă răul nu este priimit lui Dumnezău, stricătorii făcătorilor de rău bun lucru fac înaintea lui Dumnezău! Iar acesta nu să face până nu să strică răul. Până nu vine iarna, primăvară nu să face!”, se sublinia în Proclamația de la Padeș.

La 23 ianuarie 1834  s-a născut Alexandru Odobescu, prozator, arheolog, om politic  şi istoric roman. În 1850 merge la studii în Franța, la College de France din Paris, unde îi are ca profesori, printre alții, pe cunoscuții istorici Jules Michelet și pe Edgar Quinet, susținători ai cauzei naționale a românilor din Principatele Dunărene. În timpul studiilor de la Paris a aderat la Societatea Studenților Români. Împreună cu alți studenți români de la Paris, la 14 februarie 1851 înființează Junimea Românească, societate politică și culturală a studenților români din Franța. Odobescu se află în preajma revoluționarilor români exilați (Nicolae Bălcescu, Nicolae Golescu, C.A. Rosetti, I. Voinescu II, Gheorghe Magheru).

A fost ministru al monumentelor (1863-1864), și profesor de arheologie la Universitatea din București. Este autorul unui tratat de istorie a arheologiei (Istoria arheologiei, 1877) și a unei monografii dedicate tezaurului de la Pietroasa descoperit în perioada profesoratului său. A publicat studii de folclor despre cântecele Europei răsăritene („Cântecele poporane ale Europei răsăritene, mai ales în raport cu țara, istoria și datinile românilor”, 1861; „Răsunete ale Pindului în Carpați”). A scris operele istorice „Mihnea-Vodă cel rău”, „Doamna Chiajna”; tratatul de arheologie  „Istoria arheologiei”; volumul de eseuri „Pseudokynegeticos”. A publicat studii de istorie literară dedicate literaturii din secolul al XVIII-lea. Alexandru Odobescu a decedat la 10 noiembrie 1895.

23 01 IS 4

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

 

Добавить комментарий