La 12/24 mai 1812, la Jucu de Jos, s-a născut George Bariț(iu), istoric, teolog, pedagog și publicist transilvănean, întemeietorul presei românești din Transilvania, om politic, participant la revoluția din 1848, membru fondator și președinte (în 1893) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Teologie la Blaj (1831–1835). Mediul Bisericii Române Unite cu Roma a jucat un rol hotărâtor în formarea sa intelectuală, atât tatăl, cât și bunicul său fiind preoți greco-catolici. El a fost pregătit, la rândul său, pentru cariera ecleziastică, dar a ales cariera didactică, începând prin a preda la Liceul Comercial Românesc din Brașov. A înființat numeroase publicații cu largă răspândire pe teritoriul Transilvaniei și a Vechiului Regat, care au jucat rol important în dezvoltarea conștiinței naționale și în pregătirea unității culturale și politice a tuturor românilor: Gazeta de Transilvania (Brașov, 1838), primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei, Foaie pentru minte, inimă și literatură (Blaj, 1838), una dintre primele reviste literare românești, Transilvania (1868), Observatorul (1878) etc. Difuzarea acestora peste munți era asigurată de prietenul său, librarul Iosif Romanov. A fost una dintre figurile cele mai importante ale Revoluției de la 1848 în Transilvania, a participat la Marea Adunare Națională de la Blaj din 3–5 mai 1848, fiind proclamat alături de Simion Bărnuțiu vicepreședinte al istoricei adunări. În 1861, din inițiativa sa și a canonicului Timotei Cipariu, a luat ființă Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA). A fost secretar, apoi președinte al ASTRA. Asociația a editat începând din 1868 revista Transilvania, pe care a condus-o între 1868–1889. În această revistă a publicat numeroase articole și studii de istorie și politică. Colectivului redacțional al revistei Transilvania i se datorează editarea primei enciclopedii românești, apărută în trei volume la Sibiu, între 1898–1904. În plan politic, a fost membru fondator și unul dintre fruntașii Partidului Național Român, fiind deputat în Dieta de la Sibiu și în Senatul Imperial de la Viena. S-a stins din viață la 2 mai 1893, la Sibiu.
La 24 mai 1920 s-a născut Ion Vlad, sculptor francez de origine română, membru de onoare al Academiei Române. Ion Vlad (1920-1992) a fost un artist de talie universală, al doilea sculptor român consacrat, după Constantin Brâncuşi. El a realizat basorelieful de pe faţada Operei din Bucureşti şi statuia poetului Mihai Eminescu, ridicată în inima Parisului. Şi-a deschis prima expoziţie personală la Galeriile „Căminul artei» (1947), urmată de alte cinci, până în 1965, când a participat la expoziţii de grup la Atena, Berlin, Belgrad, Bucureşti, Budapesta, Bratislava, Istanbul, Sofia şi Varşovia. În 1962 Ion Vlad a expus 13 sculpturi la Pavilionul român al Bienalei de la Veneţia. În anul 1965 s-a stabilit definitiv în Franţa, participând în mod regulat la Salonul tinerilor sculptori, la diverse expoziţii de grup din Belgia, Danemarca, Franţa, Norvegia, Suedia.
Lucrările în piatră, lemn sau metal degajă vitalitate, putere şi forţă interioară. Capodopera creaţiei sale este statuia lui Eminescu, amplasată lângă Universitatea Sorbona din Paris, Franţa, o statuie turnată în bronz, la dimensiunea de 250 centimetri înălţime. Unica machetă a acestei sculpturi se află în patrimoniul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu. Ion Vlad a fost desemnat, în 1991, membru de onoare al Academiei Române. A murit la 28 ianuarie 1992, fiind înmormântat în Cimitirul Montparnasse din Paris.
24 mai 1924, în localitatea Valea Hoțului, Ucraina, s-a născut Alexei Marinat, scriitor român din Republica Moldova, supranumit „Soljenițîn al Basarabiei”. În mai 1947 a fost arestat de KGB din cauza jurnalului pe care-l scrisese, „Eu și lumea”. A fost condamnat la zece ani de detenție în lagăr în Siberia. A fost eliberat în noiembrie 1955, când Tribunalul Militar din Odesa l-a reabilitat. A fost unul dintre scriitorii care au susținut renașterea națională din Republica Moldova și revenirea la alfabetul latin. Din scrierile sale: Scrieri alese, Eu și lumea, jurnal de detenție, Fata cu harțag (roman); teatru: Curajul bărbaților, Unde ești Campanella – piesă eliminată din repertoriul teatrului „A.S. Pușkin” din Chișinău, fiind declarată antisovietică. A decedat la 17 mai 2009, la Chișinău.
La 24 mai 1937 s-a născut vestitul interpret de muzică populară românească, Benone Sinulescu. Unul dintre cei mai talentați mesageri ai cântecului românesc, Benone Sinulescu, s-a născut în comuna Siriu, județul Buzău. Calitățile vocale i-au fost descoperite de dascălul școlii primare din Pleșcoi, dar dragostea de cântec o avea, după cum afirmă el însuși, poate de la tatăl său, cântăreț la strană, poate de la țăranii satului, poate de la femeia aceea care, ducându-și vacile la păscut, doinea a dor și jale. Viitorul cântăreț a urmat cursurile Școlii Speciale de Muzică din București, unde a avut-o profesor pe celebra Maria Tănase, și s-a remarcat printre vocile acelei perioade, voci care au rămas ca mărturie a calității artei cântecului popular. Drumul spre afirmarea artistică a fost asemănător cu al altor interpreţi din generaţia sa, dar rolul hotărâtor în formarea sa l-a avut Elisabeta Moldoveanu, profesoară cu care a studiat la Școala medie de muzică din București. Aici a avut colegi străluciţi precum Ileana Constantinescu, Natalia Șerbănescu, Victoria Darvai și Natalia Gliga.
De-a lungul anilor artistul a avut şansa de a fi „cap de afiş” la cele mai prestigioase ansambluri muzicale ale vremii, acolo unde a fost şi angajat: „Mioriţa” din Braşov, „Ciocârlia” şi „Barbu Lăutaru” din București. Toate aceste ansambluri au constituit pentru el o adevărată şcoală, dar Benone Sinulescu a colaborat cu mai toate orchestrele şi cu toţi dirijorii de elită, inclusiv cu George Vancu, Nicu Stănescu, Ionel Budişteanu, Victor Predescu, Paraschiv Oprea, Florian Economu, Gheorghe Zamfir. A evoluat alături de cei mai de seamă interpreţi ca Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Emil Gavriş, Ion Luican, Ştefan Lăzărescu, Vlad Dionisie, Angela Moldovan, Ion Cristoreanu şi mulţi alţii.
În perioada 1960-1970, la Ansamblul „Ciocârlia” s-a închegat un prestigios grup de solişti, colegi care i-au devenit şi prieteni. Maestrul Benone Sinulescu susține spectacole şi turnee de succes împreună cu Irina Loghin, Maria Ciobanu, Maria Butaciu, Aurelia Fătu-Răduţu, Maria Păunescu, Mioara Velicu, Simion Pop şi alţii. După 1989 Benone Sinulescu a abordat și stilul etno-dance, colaborând cu formația Ro-Mania. Slujește cu credinţă cântecul popular de mai bine de cinci decenii. Grație vocii sale calde, cu un timbru plăcut, Benone Sinulescu reuşeşte să transforme multe dintre cântecele sale în adevărate şlagăre. De-a lungul anilor el şi-a câştigat o largă popularitate şi datorită numeroaselor cântece de petrecere, romanţe şi cântece de voie bună pe care le-a inclus în repertoriul său. În ultimul timp a evoluat, fiind acompaniat de Orchestra „Lăutarii” din Chișinău, sub bagheta maestrului Nicolae Botgros. L-a avut ca prieten pe marele poet, regretatul Grigore Vieru. Benone Sinulescu este iubit de toți românii, căci, aşa cum spunea regretatul prozator Fănuş Neagu, „nimeni n-a cântat ca el plopul, bradul, steaua, inima, locul umbrit al sărutului, sângele fierbând în viscol, paharul, caii şi drumurile spre o iubire nicicând dobândită…” A decedat la 18 noiembrie 2021.
La 24 mai 1939, în localitatea Colonița din Basarabia s-a născut Simion Ghimpu, scriitor și poet liric din Republica Moldova, profesor universitar, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie și Filologie (în 1964) și a luat doctoratul la Academia de Arte din Moscova (în 1969). A compus texte pentru peste 100 de cântece, conlucrând cu compozitori ca Eugen Doga, Ion Aldea Teodorovici, Mihai Dolgan etc. Piesele sale sunt cântate de formațiile Noroc și Orizont, și de interpreți ca Ion Suruceanu, Sofia Rotaru, Nadejda Cepraga, Anastasia Lazariuc, Nina Crulicovschi, Frații Bivol, Olga Ciolacu, Alexandru Lozanciuc, Radu Dolgan etc. Multe cântece cu textele lui au devenit șlagăre. Printre acestea: Numai tu, Iubiți învățători, Ce rost are?, Amor, amor, Lacrima, Casa noastră etc. A predat Dicția și Limba română (cu caractere latine) studenților moldoveni la Institutul Teatral „Lunacearski” din Moscova. În 1969 și-a susținut teza de Doctor în Studiul artelor. A fost profesor universitar la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chișinău până în anul 2000. A debutat cu volumul de versuri, Mereu în 1995. A publicat cronici teatrale, eseuri, corespondențe, studii etnofolclorice și monografii didactice. La aniversarea a 70 de ani a lansat romanul autobiografic Viață pe muchie de cuțit, împreună cu un dublu CD, Cântece pe versuri de Simion Ghimpu, care include 40 din cele mai cunoscute melodii. A trecut la cele veșnice la 27 iulie 2010.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com