La 26 aprilie/6 mai 1600, trupele lui Mihai Viteazul au pătruns în Moldova prin trei sau, poate, chiar patru puncte: Campaniape la Focșani (conduse de Nicolae Pătrașcu), prin pasul Oituz–Valea Trotușului, coloana centrală (avangarda acesteia ajunsese la Trotuș încă de vineri 25 aprilie/ 5 mai), care se îndrepta spre Bacău, urmată după 28 aprilie/8 mai de Mihai Viteazul, prin pasul Rodna–Cucureasa, urmând drumul spre Suceava, și, posibil, pe valea Ceremușului spre nord. Toate coloanele au susținut lupte cu forțele moldo-polone care se retrăgeau spre nord. În fața acestei ofensive concentrice, Ieremia Movilă a căutat, într-o primă fază, să blocheze, fără succes, inamicul la graniță, apoi, la sfatul polonilor, s-a retras spre nord, încercând să întărească cetățile Suceava, Neamț și, în special, Hotin.
La 26 aprilie 1775, în urma convenției încheiate între Imperiul Otoman și Austria, Bucovina intră în componența Imperiului Habsburgic. Denumirea ca nume propriu a intrat oficial în uz în 1774, odată cu anexarea de către Imperiul Habsburgic. Alte nume folosite pentru o scurta perioadă au fost Arboroasa, Plonina sau Cordun. Numele de „Bukowina” provine din cuvântul slav pentru fag („buk”) și a sufixelor slave „-ov” și „-ina”, astfel termenul „Bucovina” se poate traduce prin „Țara fagilor”. Termenul bucovina ca nume comun, în sensul de pădure de fagi, apare prima dată într-un document emis de domnul Moldovei, Roman I Mușat, la 30 martie 1392, prin care dăruiește lui Ionaș Vitezul trei sate, aflate pe apa Siretului, „în sus până la bucovina cea mare, pe unde se arată drumul de la Dobrinăuți…”.
La 26 aprilie 1922 s-a născut Ştefan Augustin Doinaş, poet, membru al Academiei Române, președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat în 1939, cu o poezie, în „Jurnalul literar”, câștigând apoi, cu volumul „Alfabet poetic”, în 1947 Premiul Eugen Lovinescu. Volumul însă nu a mai apărut, din cauza instaurării comunismului, eveniment tragic ce l-a trimis în spatele gratiilor, pentru convingerile sale, și pe poet. Ștefan Augustin Doinaș a reușit să debuteze în poezie abia în 1964, cu volumul „Cartea mareelor”, cuprinzând poeme preluate dintr-un volum mai vechi, rămas nepublicat, „Alfabet poetic”, dar și versuri de dată recentă, marcate de concesii făcute ideologiei oficiale (care reprezintă însă o excepție în creația sa). Volumul marca tranziția poeziei sale de la baladă la o poezie mai cerebrală.
Ștefan Augustin Doinaș este și autorul unor cărți de eseuri și reflecții pe marginea poeziei românești și a poeziei în general. Cel mai cunoscut poem al său, apreciat ca unul dintre cele mai frumoase scrise vreodată în limba română, este „Mistreţul cu colţ de argint”. Activitatea sa literară acoperă toate genurile, meritele sale culturale și literare i-au fost recunoscute din plin, poetul devenind academician în anul 1992. S-a stins din viaţă în 2002.
La 26 aprilie 1925, la Cernăuți s-a născut Zvi Yavetz (Hary Zucker), istoric și profesor universitar israelian, originar din România. La cinci ani, s-a îmbolnăvit de poliomielită, iar tatăl său s-a sinucis. Din 1941, a fost deportat în lagăre din Transnistria, alături de familia sa. A pierdut toată familia și a reușit să fugă din țară în 1944. A trecut prin Turcia, Cipru, în final în Palestina, în care s-a creat după scurt timp Statul Israel. Inițial, a trăit într-un kibuț pe valea Iordanului, apoi la Ierusalim, urmând studii universitare de istorie. În perioada studiilor universitare, a fost profesor pentru copii surdo-muți. A devenit Doctor în Istorie, Limbi clasice și Sociologie (în 1950 și 1956). A urmat studii postdoctorale la Universitățile din Londra și Lund (1960). S-a numărat printre fondatorii Facultății de Științe Umaniste. În 1956 a fost numit șeful catedrei de Istorie generală și mai târziu decanul Facultății de Științe Umaniste. În 2008 și-a publicat autobiografia „Amintiri de la Cernăuți. Unde trăiau oamenii și cărțile”. A adoptat numele de familie al mamei sale, Yavetz, atunci când a aflat că toți membrii familiei sale au fost uciși în Holocaust. A primit Premiul Israel pentru științe umaniste (1990). S-a stins din viață la 7 ianuarie 2013, la Tel Aviv, Israel.
La 26 aprilie 1926, la Leușeni, Orhei, s-a născut Eleonora Romanescu, artistă plastică din Basarabia, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova. A absolvit în 1963 Școala republicană de Arte Plastice „I.E. Repin” (actualmente „Al. Plămădeală”) din Chișinău, devenind profesoară de desen la Școala Pedagogică din Orhei. A frecventat cursurile de Restaurare Pictură în cadrul Atelierelor Centrale de Stat „Iurie Grabari”, Moscova, fiind apoi restaurator la Muzeul de Artă din Chișinău. În 1965 a fost aleasă membră a conducerii Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova. A participat la numeroase expoziții de grup, a avut expoziții personale la Chișinău (1973, 1976, 1986, 1996), Odesa (Ucraina, 1973), Suhumi (Georgia, 1975), Novosibirsk (Rusia, 1979), Constanța și București (1992), Palatul Parlamentului, București (1996). Lucrări ale sale se află în muzee de artă din Chișinau, Cluj-Napoca, Constanța, Moscova, Kiev, Dușambe (Tadjikistan). A decedat la 4 noiembrie 2019.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com