26 ianuarie în calendarul bisericesc şi în cel popular

26 01 2023 F 1

La 26 ianuarie, după calendarul bisericesc pe stil nou, este sărbătorit Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv,  cunoscut ca Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Acesta a fost fiul preotului Anania Mihalache şi al soţiei sale, Teodosia. Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv a primit la botez, numele de Ioan, fiind născut pe data de 15 iulie 1818, în Basarabia.  În ciuda acestui fapt, Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv  a rămas orfan de tată de la o vârstă foarte fragedă, iar mama sa a ales să devină monahie. Astfel, la vârsta de doar 10 ani, Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv a fost luat în grijă de către unchiul său, ierodiaconul Teofilact. Acesta a fost cel care I-a adus în obştea Mănăstirii Frumoasa, din Basarabia, iar la scurt timp, la Mănăstirea Sfântul Spiridon, din Iaşi.

Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv este prăznuit pe data de 26 ianuarie, atunci când a trecut la cele veşnice, aspect stabilit pe data de 5-6 octombrie 2017, atunci când a fost trecut în rândul Sfinţilor.

În această zi, potrivit calendarului bisericesc pe stil vechi, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinților Mucenici Ermil și Stratonic. Aceşti doi sfinți mucenici au trăit pe vremea împăratului Liciniu (307-324). Sfântul Ermil era diacon și, mărturisind înaintea împăratului numele lui Hristos, mai întâi a fost bătut cu toiege de aramă peste față. Și cu toate ca era plin de răni, el îndemna pe prietenul său Stratonic să nu se înspăimânte și să-și țină firea, căci atunci când Ermil era bătut cu toiege, Stratonic plângea de mila lui. Au priceput călăii că și el este de un gând și de o voință cu Ermil. Deci, fiind întrebat de împărat, a mărturisit că este creștin. Atunci, bătându-l și pe el, l-au aruncat împreună cu Ermil în apa Istrului, adică în Dunăre, unde amândoi au primit fericit sfârșit.

Dacă în pădure trosnesc copacii, gerurile vor fi îndelungate. Dacă în jurul lunii sunt cercuri, în curând va viscoli.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий