Prima stradă românească din oraşul Cernăuţi, denumirea căreia a fost schimbată în toamna anului 1940, a devenit strada Iancu Flondor. Această stradă pietonală porneşte de la Piaţa Centrală (fosta Piaţa Unirii) şi se întinde, paralel cu strada Principală (fosta strada Transilvaniei), până la strada Şevcenko. Istoria ei s-a născut la 1786, când cernăuţeanul Ştefan Hanvac a construit prima casă la începutul străzii. Cu timpul, au apărut alte clădiri, pentru ridicarea cărora proprietarii erau nevoiţi să depună mari eforturi în direcţia valorificării terenului, împresurat cu fagi şi stejari seculari. Astăzi, contemplând minunata privelişte a străzii, ne vine greu să dăm crezare faptului că în urmă cu două secole şi jumătate, pe întinderea ei se înălţa către mândrul soare un falnic codru, sub poalele căruia trăiau numeroase vieţuitoare ale pământului. La mijlocul străzii se găsea un mare rezervor natural de apă rece şi cristalină, la care veneau să-şi potolească setea eleganţii cerbi şi graţioasele căprioare. De aceea, prima denumire a ei a fost „strada care duce spre pădure”.
La finele secolului XIX, casele mici din lemn au fost înlocuite cu clădiri noi, ridicate din cărămidă, cu două sau trei etaje. Atunci a început pietruirea străzii şi apariţia trotuarelor. Au pornit lucrările de canalizare. În 1896, strada va fi electrificată. Construcţia străzii s-a finalizat în perioada austro-ungară a oraşului Cernăuţi şi ea a primit denumirea „Herrengasse”. În traducere, înseamnă „strada Domnească”. În perioada interbelică, ea a purtat numele unui reprezentant de vază al românilor din Bucovina.
În 1898, la începutul străzii a fost înălţat un impunător edificiu, în care şi-a găsit adăpost în trecut „Clubul amatorilor de cafea”, unde elita cernăuţeană se aduna şi punea în discuţie diverse teme, ce ţineau de viaţa politică, economică, socială şi culturală a fostei capitale a Bucovinei istorice. Există versiunea că oaspete al acestui Club a fost şi cunoscuta scriitoare ucraineană, Lesea Ucrainka, în timpul vizitelor sale la Cernăuţi, fiind invitată de Olga Kobyleanska. Mai târziu, această clădire, o parte a căreia este situată în Piaţa Centrală şi împodobită cu diverse sculpturi şi cu un turn înalt, a devenit sediul direcţiei regionale Cernăuţi a Băncii Naţionale din Ucraina.
În clădirea, unde se află astăzi salonul de rochii de mireasă „Viorica”, construită la 1887, în perioada interbelică se găsea librăria „Eminescu”, iar alături – faimosul magazin de vinuri „Moş Ghiţă”, cu cele mai bune vinuri din Moldova, adunate în garafe pântecoase.
La mijlocul străzii se află Muzeul Etnografic Regional. El este deschis la 1863, fiind unul dintre cele mai vechi muzee din Ucraina. În fondurile lui se păstrează peste 90 mii de diverse exponate, având o însemnătate colosală pentru istoria ţinutului mioritic. Muzeul şi-a găsit adăpost în fosta clădire a Fondului Religios al Bucovinei, care, până la 28 iunie 1940, dispunea de 26 de fabrici şi uzine, posedând 274 mii hectare de pădure. În timpul Primului Război Mondial, în această clădire s-a instalat ştabul generalului rus, Brusilov. Sovieticii au transformat edificiul în sediu al NKVD-ului stalinist, unde au fost supuşi îngrozitoarelor metode bolşevice de tortură sute de băştinaşi de origine română. La finele anului 1944, aici s-a cuibărit comitetul raional Stalin al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei. În 1955, Muzeul îşi face apariţia din nou în această clădire monumentală.
Lângă Muzeul Etnografic dăinuie pentru sufletele pline de evlavie ale cernăuţenilor Catedrala Sfântului Duh, construcţia căreia a început în iulie 1844, sub supravegherea inginerului Marin şi a arhitectului vienez, Roplea. La 1860, Catedrala a căpătat înfăţişarea ei de astăzi datorită proiectului lui Iosef Glavka. Catedrala a fost construită timp de 20 de ani şi în iulie 1864, mitropolitul Eugen Hacman a sfinţit-o. Lucrările interioare au continuat până la finele secolului XIX, fiindcă în anii 1892-1896, pictorii din Viena înfrumuseţau pereţii din lăcaşul sfânt. Catedrala este construită în stilul Renaşterii italiene. Turnurile ei au o înălţime de 46 de metri.
Alături de sediul actualului comisariat militar regional, fostele case ale contelui Vasylko, se înalţă Casa Naţională a Polonezilor, construită în 1902, în care şi-au desfăşurat activitatea toate societăţile poloneze, existente până la 28 iunie 1940.
La finele străzii se află Casa Naţională Germană, înălţată la 1910, după proiectul lui Gustav Frici. Clădirea este ridicată în stilul romantismului, cu accente din arhitectura populară germană. Până la perioada de instaurare a puterii staliniste în ţinut, aici se găsea o cafenea şi un restaurant, iar în sala spaţioasă a Casei germane se desfăşurau diverse manifestări cu caracter cultural.
În ziua de 4 iulie 1940, Nichita Hruşciov, prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, vizitând oraşul Cernăuţi, a măsurat cu pasul fosta stradă Domnească, fiind însoţit de noua conducere a ţinutului „eliberat”, precum şi de unii reprezentanţi ai foştilor ilegalişti. Conducătorul Ucrainei Sovietice, rămânând surprins de frumuseţea acestei străzi, i-a rugat pe ilegalişti să-i dea informaţii suplimentare referitoare la strada în cauză. Acei, care trăiau în inimi cu „venin şi mărăcine”, i-au spus „scumpului conducător” că în perioada interbelică, strada Iancu Flondor a devenit centrul vieţii culturale şi comerciale al istoricului oraş de pe malul bătrânului Prut şi în aceste edificii, împodobite cu diferite sculpturi ale personajelor din mitologia antică, locuia elita cernăuţeană. Strada era spălată cu apă şi săpun de două ori pe zi şi ţăranii, dacă doreau să calce pe caldarâmul ei, trebuiau să-şi schimbe încălţămintea plină de noroi. Groaznicul secretar a început să tune şi să arunce fulgere prin nări, ordonându-le „eliberatorilor” să „distrugă cartierele vechi ale oraşului, fiindcă ele erau o mărturie a trecutului burghezo-moşieresc”.
Pe data de 27 noiembrie 1940, conform hotărârii comitetului executiv regional Cernăuţi, denumirea străzii Iancu Flondor a fost schimbată în Olga Kobyleanska.
Petru GRIOR
