28 iunie 1940 în destinul românilor din actuala regiune Cernăuţi

19 05 2020 LC site GRIOR 2

Luna iulie 1940 constituie o perioadă importantă în procesul de consolidare a puterii sovietice în actuala regiune Cernăuţi a Ucrainei. Acest proces şi-a luat startul cu o paradă militară a unităţilor staliniste, dislocate pe teritoriul ţinutului, şi cu o demonstraţie a foştilor ilegalişti, care purtau drapele roşii şi scandau: „Trăiască victorioasa Armată Roşie!”, „Trăiască partidul nostru comunist!”, „Trăiască tovarăşul Stalin – eliberatorul Bucovinei!”. După numitele acţiuni ale bolşevicilor, desfăşurate în centrul oraşului Cernăuţi pe data de 3 iulie, care aveau menirea să demonstreze băştinaşilor că puterea sovietică a decis să înscrie „o pagină nouă în istoria multiseculară” a meleagului carpatin, „eliberatorii” au început o intensă activitate orientată la constituirea organelor locale ale dictaturii staliniste. Pentru realizarea scopului dat, în ziua de 4 iulie 1940, Comitetul Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei adoptă hotărârea „Despre componenţa comitetelor judeţene ale Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei în Basarabia şi în partea de nord a Bucovinei”, conform căreia în comitetul judeţean Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei sunt desemnaţi Ivan Gruşeţki, Fedir Olhovski, Myhailo Konyk, Volodymyr Ocereteanîi şi Serhii Nikitin. Totodată, în ţinutul „eliberat” este repartizat un numeros detaşament de comunişti din fosta Uniune Sovietică. Sub conducerea trimişilor partidului a luat naştere straşnica epocă stalinistă de ciuntire a neamului şi de jefuire a plaiului mioritic.

În aceeaşi zi, Prezidiul Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene a aprobat componenţa comitetului executiv judeţean Cernăuţi, alcătuit din şapte persoane,  condus de Volodymyr Ocereteanîi. La prima sa şedinţă, cea din 15 iulie 1940, comitetul executiv judeţean Cernăuţi a întărit componenţa celor 10 comitete executive de plasă şi a tuturor consiliilor săteşti. În fruntea localităţilor româneşti sunt numiţi oameni aduşi din estul Ucrainei, care nu cunoşteau limba băştinaşilor, sau foşti participanţi la mişcarea ilegalistă din nordul Bucovinei în perioada interbelică. De exemplu, conducător al satului-martir Mahala, actualul raion Noua Suliţă, a devenit Mykola Horuja, originar din regiunea Dnipropetrovsk. În capul consiliilor săteşti din Ţinutul Herţei s-au situat „cei obidiţi”: Oleksii Ivaniuk, Ivan Kormuş, Leontii Baiura, Ivan Bujak, Iaroslav Markovski, Vasyl Fedorovici, Dmytro Cernous, Mendel Biciuţki, Iakov Mer, Haralambie Zgârcea, Constantin Bojar, Gheorghe Moraru, Dmytro Rusnak, Dmytro Kostika, Ivan Rusnak, Dmytro Maţkuleak, Ivan Maţkuleak, Dmytro Blagun, Mykola Dmytriuk, Vasyl Andriiciuk, Oleksii Lanivski, Ada Glikştern. Ei, ca şi mulţi alţii încă necunoscuţi, sunt responsabili de viitoarele fărădelegi, săvârşite de puterea sovietică în primul an de dictatură stalinistă.

Primul român, care a căzut sub securea dezmăţului bolşevic în luna iulie a anului 1940, a fost un bucătar din satul Milie (Milieve), actualul raion Vijniţa, Constantin Apetrei, născut la 1915, în localitatea Cuciniş din Basarabia, care, conform informaţiilor de la agenţii NKVD-ului, i-a „asuprit grozav pe cei obidiţi”. Autorităţile staliniste hotărăsc să-l pedepsească aspru pe acest tânăr, instalat cu traiul în Bucovina. Este arestat în ziua de 4 iulie şi inclus în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”. După 8 luni de interogatorii în beciurile închisorii cernăuţene, la 29 martie 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 5 ani de lagăr.  Tot în aceeaşi zi, „element care prezintă un pericol social” pentru puterea sovietică devine şi muncitorul Marin Dimitriu, născut în 1911, în Bucureşti, poseda studii medii, locuitor al oraşului Cernăuţi. Pe data de 4 octombrie 1941 va fi pedepsit şi el cu 5 ani de detenţie.

Reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îşi intensifică activitatea în direcţia descoperirii de noi „duşmani ai poporului”. La 6 iulie va fi încătuşat Constantin Alexandrescu, care a văzut lumina zilei în 1885, în localitatea Desa, judeţul Dolj al României, poseda studii primare. În perioada interbelică a deţinut postul de primar al satului Lujeni din apropierea Cernăuţiului. În primăvara lui 1941 este condamnat la 5 ani de închisoare şi încadrat în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”.

Pe data de 11 iulie nimereşte în mâinile „eliberatorilor” Vasile Roman din localitatea Pasat, fostul judeţ Dorohoi al României, născut la 1901, cu studii primare, fost gardian public. Conform deciziei nr. 60 din 7 iunie 1941 a Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS, este condamnat la 8 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru lupta-i activă împotriva mişcării revoluţionare”. Această „luptă” decurgea din faptul că, îndeplinind ordinele superiorilor, „asupritorul” din Ţinutul Herţei nu permitea ilegaliştilor „obidiţi”să răspândească în localităţile din ţinut manifeste comuniste cu caracter incendiar în timpul sărbătorilor revoluţionare sovietice. Fiind lipsit de libertate, apucă drumul calvarului spre împărăţia îngheţurilor veşnice. Acasă au rămas soţia şi fiul care avea doar 9 anişori. A doua zi, la 12 iulie, va fi aruncat după gratii alt „asupritor”, poliţistul Gheorghe Gorban, născut în 1897, în localitatea Clocuşna din Basarabia, poseda studii primare. Primeşte 5 ani de închisoare, fiindcă era „element care prezintă un pericol social”.

La 15 iulie este arestat Vasile Câmpeanu, născut  în 1884, în localitatea Frătăuţi, azi judeţul Suceava al României, poseda studii medii, locuitor al oraşului Cernăuţi, funcţionar. Trecut de autorităţile sovietice în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”, va fi condamnat, la 7 aprilie 1941, la 8 ani de închisoare. Tot în aceeaşi zi, nimereşte în mâinile „eliberatorilor” muncitorul Ion Curea, născut la 1903, în localitatea Popricani, judeţul Iaşi al României, poseda studii primare. Pe data de 24 iunie 1941, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la moarte. Era un „element care prezintă un pericol social”, fiind o piedică în calea răspândirii ideologiei bolşevice.

Astfel, în prima jumătate a lunii iulie 1940, reprezentanţii organelor sovietice de represalii au arestat 7 români. În grupul „duşmanilor poporului” sunt incluşi doi muncitori, un fost primar, un fost gardian public, un fost poliţist, un funcţionar şi un bucătar. Aceste persoane, după părerea autorităţilor bolşevice, în perioada interbelică au făcut parte din „tagma asupritorilor”. Condamnaţii sunt întemniţaţi în lagărele staliniste, în acest imperiu al răului şi crimei, unde îşi vor continua viaţa martirică în chinuri cristice, fiindcă chinurile de care au avut parte românii în fostele lagăre sunt inimaginabile. Setea, foamea, lanţurile şi jalea au suspinat împreună cu ei până la ultima clipă, când prin jertfa lor sacră s-au identificat ca mărturisitori întru Hristos.

 Petru Grior

 „Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Lasă un răspuns