În ianuarie 1941, comitetul regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei şi-a început activitatea în direcţia colectivizării gospodăriilor ţărăneşti, existente în ţinut. Pentru realizarea acestui scop, puterea stalinistă a creat în diverse localităţi rurale numeroase grupuri de iniţiativă. În componenţa lor sunt antrenaţi foştii ilegalişti şi ţăranii „obidiţi”, cărora regimul totalitar le-a dat în folosinţă temporară câteva prăjini de pământ. Membrii grupurilor create, lucrând sub conducerea nemijlocită a organelor de partid, vor desfăşura în mijlocul oamenilor de la sate o intensă muncă de agitaţie şi propagandă a valorilor orânduirii socialiste, având menirea să-i buimăcească pe ţărani cu tot felul de momeli şi să nască în inimile şi conştiinţa lor dragostea pentru societatea bolşevică, bazată pe principiul egalităţii şi prieteniei dintre popoare. Agitatorii stalinişti depuneau toate eforturile să le insufle bucovinenilor, basarabenilor şi herţenilor din ţinutul mioritic sentimentul colectivităţii de prelucrare a pământului, promiţându-le viitoare succese fantastice şi bogăţii nemaipomenite, obţinute în cadrul colhozurilor, aducând cu duiumul diferite exemple despre viaţa „fericită” a colhoznicilor din nemărginita Uniune Sovietică, unde, chipurile, fiecare ţăran e stăpân pe roadele muncii sale şi unde „curge lapte şi miere” şi „umblă câinii cu covrigi în coadă”. Acei, care nu dădeau crezare basmelor ieşite din gura trimişilor puterii staliniste, erau incluşi în „lista neagră” a NKVD-ului, fiind destinaţi pentru deportare în Siberia.
Primul colhoz din actuala regiune Cernăuţi a apărut la finele lunii ianuarie, în localitatea Lenkivţi din raionul Chelmenţi. În colhoz au intrat 55 de gospodării ţărăneşti, în care trăiau 193 de membri, şi care dispuneau de 163 hectare de pământ şi 17 cai. Ziarul „Radianska Bukovyna” din 31 ianuarie 1941 scria că ziua de 29 ianuarie, când a fost organizat colhozul, „a devenit pentru mulţi oameni nevoiaşi din satul Lenkivţi, raionul Chelmenţi, o mare sărbătoare”. Organul de presă al partidului sublinia că adunarea sătenilor s-a transformat „într-o adunare istorică, la care ţăranul bucovinean a venit pentru a spune: „Eu voi apuca calea colhozului, fiindcă acolo-i fericirea mea!”. Cei adunaţi au căzut de acord cu cerinţele Statutului gospodăriei colective, fiindcă fiecare punct al acestui Statut conţinea promisiunea sovietică: „colhoznicii vor trăi în bunăstare şi în mod cultural”. Gazeta relata că înscrierea în colhoz s-a făcut pe cale benevolă, conform cererilor depuse de către ţărani. În gospodăria colectivă au fost primiţi numai oamenii, care „erau pentru colhoz cu inima şi sufletul” şi cărora „greu le-a fost destinul în trecut”. În rândul colhoznicilor n-au fost admişi „chiaburii, fiindcă ei, în trecut, i-au exploatat pe ţăranii săraci, care încep o viaţă nouă, fericită”.
Exemplul molipsitor al ţăranilor din Lenkivţi va fi urmat de sătenii din Novocelyţea, acelaşi raion, care au pus bazele gospodăriei colective în localitatea lor, în ziua de 31 ianuarie. Tot în aceeaşi zi, colhozurile au apărut în satele Romancăuţi şi Lomacynţi din raionul Secureni. Pe data de 6 februarie, în istorie au intrat gospodăriile colective din localităţile Komariv, raionul Chelmenţi; Serbiceni şi Bilousivka, raionul Secureni. În aceste 7 colhozuri s-au unit 1.159 de gospodării ţărăneşti, care posedau 2.860 hectare de pământ, 415 cai, 207 pluguri, 243 de grape. Colhozul din localitatea Lomacynţi, raionul Secureni, purta denumirea „28 iunie”, celui din Romancăuţi, acelaşi raion, i s-a atribuit numele mareşalului sovietic Timoşenko, iar cel din localitatea Komariv, raionul Chelmenţi, s-a învrednicit de denumirea „Armata Roşie”.
Peste trei zile, colhozurile au fost organizate în satele Valea Cosminului, fostul raion Cernăuţi; Vitreanka, raionul Secureni; Voronovyţea, raionul Chelmenţi; Stălineşti şi Cristineşti, ambele sate făceau parte din raionul Noua Suliţă. La 17 februarie gospodăriile colective ale ţăranilor s-au ivit în Rarancea şi Zadubrivka, fostul raion Sadagura; Bernove, raionul Chelmenţi; Rukşyn, raionul Hotin. Peste nouă zile, colhozuri vor fi organizate în localităţile Tărăsăuţi, raionul Noua Suliţă; Şyşkivţi, raionul Chiţmani; Revkivţi, fostul raion Sadagura; Cuciurul Mic, raionul Zastavna; şi în centrul raional Zastavna. Astfel, în iarna anului 1941, în actuala regiune Cernăuţi au fost organizate 21 de colhozuri. 18 gospodării colective au apărut în localităţile ucrainene, iar 3 – în cele cu populaţie de origine română.
La începutul primăverii, pe data de 3 martie 1941, colhozuri se vor ivi în satele Anadoly, Dăncăuţi şi Kaplivka, raionul Hotin; Otace-Resteu (Dnistrivka), raionul Chelmenţi; Sloboda-Komarivţi, raionul Storojineţ; Ispas-Dibrova, raionul Vijniţa; Stroieşti şi Şcerbinţi, raionul Noua Suliţă; Jucica Veche şi Toporăuţi, fostul raion Sadagura; Voloşkove, raionul Secureni; Karapciv, fostul raion Vaşcăuţi. Peste două zile, gospodării colective se vor afla în localităţile Neporotove, raionul Secureni; Dubivţi, raionul Chiţmani; Vaslovivţi, fostul raion Sadagura. La 11 martie a fost organizat colhozul în satul Myhalkove, raionul Secureni. Pe data de 13, aceeaşi lună, apar gospodării colective în Şubraneţi, Sloboda şi Boian, fostul raion Sadagura; în centrul raional Chiţmani, în Ataky, raionul Hotin. Peste şapte zile, colhozurile sunt create în satele Băhrineşti, raionul Hliboca; Vaşkivţi şi Buzovyţea, ambele intrau în raionul Chelmenţi; Negrinţi, raionul Noua Suliţă; Iurkivţi, raionul Zastavna; Ispas, raionul Vijniţa; în centrul raional Noua Suliţă. Pe data de 21 martie se unesc ţăranii din Clişcăuţi, raionul Hotin; Tărăşeni şi Cuciurul Mare, fostul raion Cernăuţi; Stârcea, raionul Hliboca. Tot în aceeaşi zi, românii din Mogoşeşti, raionul Herţa, au hotărât că grămăjoară viaţa e mai bună. E necesar de a menţiona că în cele 6 colhozuri, organizate în raionul Hotin, în primul trimestru al anului 1941, au intrat 430 de gospodării ţărăneşti. În posesia lor se aflau 1.142 hectare de pământ.
Activitatea partidului în procesul de creare a colhozurilor a continuat şi în luna următoare. La 5 aprilie 1941 apar gospodării colective în localităţile Konovka, Ruski şi Vartykivţi, raionul Chelmenţi; Banyliv, fostul raion Vaşcăuţi; Kormani, raionul Secureni; Tereblecea, raionul Hliboca; Vytylivka, raionul Chiţmani. Peste 12 zile, vor fi organizate colhozuri în satele Jadova Veche, raionul Storojineţ; Volcineţ, raionul Hliboca. Aşadar, către finele lunii aprilie 1941, în actuala regiune Cernăuţi erau 62 de colhozuri, în care s-au unit 4.476 de gospodării ţărăneşti, posedând 15.379 hectare de pământ. Totodată, averea colhozurilor constituia 732 de vite cornute mari, în numărul cărora intrau 336 vaci, 418 porci, 1.142 de oi, 4.872 păsări de casă, 22 stupi de albine. Iazurile gospodăriilor colective se întindeau pe o suprafaţă de 139 hectare.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com