La 29 mai 1265 s-a născut poetul, filosoful şi omul politic florentin, Dante Alighieri. Dante Alighieri (1265-1321) este autorul capodoperei literaturii universale „Divina Comedie”. „Divina comedie” este considerată una dintre cele mai profunde și influente lucrări din literatura universală. Scrisă în prima jumătate a secolului al XIV-lea, această epopee alegorică îl urmărește pe Dante într-o călătorie impresionantă prin trei regiuni ale lumii de dincolo: Infernul, Purgatoriul și Paradisul. Opera combină elemente de teologie, filosofie, etică și antropologie, prezentând o viziune complexă asupra naturii umane și destinului sufletului după moarte. „Divina Comedie” impune și prin perfecțiunea arhitecturii sale, supusă unor rigori geometrice și muzicale greu de egalat și de echivalat. Este un motiv în plus ca opera dantescă să constituie o veritabilă piatră de încercare pentru traducători. Prima traducere în limba română a operei lui Dante Alighieri a fost făcută de către Maria P. Chițu. Ea a publicat Infernul în anul 1883 și Purgatoriul în anul 1888. Transpunerea ei în limba română echivalează cu un imens pariu, fapt atestat de numele și de numărul celor care s-au încumetat în această întreprindere: Nicu Gane (Infernul (1906) în versuri alexandrine), George Coșbuc (1924-1932), Alexandru Marcu (Infernul (1932), Purgatoriul (1933), Paradisul (1934) — traducere în proză cu gravuri de Mac Constantinescu), Eta Boeriu (1965), Giuseppe Ciffareli, George Pruteanu și Marian Papahagi. Răzvan Codrescu a publicat traducerea „Infernului” (2006), cu text bilingv, note, comentarii, postfața și bibliografie la zi, la Editura Christiana din Bucuresti. Un loc aparte în cadrul acestor tălmăciri (unele rămase nefinalizate) îl ocupă traducerea realizată de poeta Eta Boeriu, în care, după cum constată criticul Ion Negoițescu, „poezia curge limpede și strălucitoare, pe albiile firești ale cuvântului românesc, ca printr-o natură pură și însorită”.
Dante Alighieri este considerat cel mai mare scriitor european din Evul Mediu şi primul mare poet de limbă italiană.
La 29 mai 1848 are lor înăbușirea Revoluției din Moldova. Cu toate că memoriul lor nu cuprindea decât reforme moderate, mai mult de ordin administrativ și cultural, în conformitate cu Regulamentul Organic, domnitorul l-a folosit ca pretext pentru arestarea capilor mișcării: a refuzat să accepte punctele referitoare la dizolvarea Adunării Obștești și înființarea Gărzii Cetățenești ale Petiției-–program din 27 martie. Seara, din ordinul său, a fost înăbușită mișcarea revoluționară cu forța armată, operându-se numeroase arestări. Alexandru Ioan Cuza, Lascăr Rosetti, Răducanu Rosetti, Mitică Rosetti, Grigore Romalo, Manolache Costache Epureanu, Alexandru Moruzi, Zaharia Moldovanu, Alexandru Miclescu, Nicolae Catargiu, Vasile Canta și Dimitrie Filipescu au fost trimiși sub stare de arest la Galați, pentru a fi exilați în Turcia. Șase dintre cei 13 au reușit să scape la Brăila, de unde au trecut în Transilvania, apoi în Bucovina.
La 29 martie 1857, la București s-a născut Grigore Manolescu, actor, unul din star-urile teatrului românesc de la sfârșitul veacului al 19-lea, rămas celebru, între altele, ca primul Hamlet român. Născut într-o familie de boieri, descendenți ai familiei Bolintineanu, la 14 ani a fost izgonit de tatăl său din casa părintească, după ce a hotărât să aleagă cariera actoricească. Elev al lui Ștefan Vellescu la Conservatorul de muzică și declamație din București, a jucat de la 16 ani alături de Matei Millo. A debutat în comedia Poetul romantic pe scena Sălii Dacia, în fostul Han al lui Manuc. După absolvire, a jucat pe scena teatrului din Iași, apoi a Societății dramatice din București. În 1879 a plecat la Paris, ca bursier, împreună cu partenera sa de scenă și viitoarea soție, Aristizza Romanescu. S-a perfecționat cu profesorul Arsène Louis Delaunay și cu vedete ale Comediei Franceze, ca Jean Mounet-Sully, Sarah Bernhardt și Edmond Got. Din 1880 a jucat la Teatrul Național din București, unde, din 1882 a devenit director de scenă. Împreună cu Aristizza Romanescu au fost cuplul cel mai îndrăgit al vremii, au jucat Romeo și Julieta împreună, tineri, frumoși și îndrăgostiți. A jucat din nou la Iași, a plecat în primul turneu la Viena al trupei Teatrului Național din București, jucând în Hamlet și Romeo și Julieta pe scena Karltheater-ului. Originalitatea interpretării, ajutată de un fizic avantajos, i-au permis realizarea de roluri variate în piese din repertoriul clasic național și universal: Despot Vodă și Ovidiu de Vasile Alecsandri, Răzvan și Vidra de B.P. Hasdeu, Năpasta și O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, Don Carlos de Friedrich Schiller, Ruy Blas de Victor Hugo, Discipolul diavolului de George Bernard Shaw, Romeo și Julieta și Hamlet de Shakespeare. Dispariția actorului la vârsta de doar 35 de ani, la 14 iulie 1892, la Paris, a fost o tragedie si o mare pierdere pentru teatrul românesc.
La 29 mai 1898, prin testamentul lui Alfred Nobel, s-au înfiinţat prestigioasele Premii Nobel. Alfred Nobel (1833-1896) chimist, inventator și om de afaceri suedez. Printre altele, el a inventat dinamita și a întemeiat fundația ce oferă anual faimoasele Premii Nobel.
La 29 mai 1992, la București s-a stins din viață regizorul de filme documentare român, Ion Bostan. Regizorul Ion Bostan s-a născut la 15 decembrie 1914 la Cernăuți. Tatăl său era medic militar, mama absolvise Facultatea de Litere. Copilăria a fost grea, ca toate copilăriile în vreme de război. Au urmat ani de bejenie, o adolescență petrecută la Chilia Nouă. Drumurile vieții l-au adus de timpuriu la București. La 16 ani Ion Bostan scrie primele articole în „Ziarul științelor și al călătoriilor”, cu care va colabora vreme îndelungată. La vârsta de 30 de ani a fost captivat de lumea cinematografului. Primii săi profesori într-ale filmului au fost regizorii Paul Călinescu și Jean Mihail, iar prima activitate concretă a fost un stagiu de patru ani ca asistent de regie al acestora, la Romfilm sau ONC. Ion Bostan a fost asistent la filmele „România 1945” și „Floarea reginei”, precum și regizor secund la filmul de lungmetraj „Răsună valea”, având contribuții chiar la subiectul narațiunii cinematografice.
A lucrat la studioul de filme documentare „Sahia” încă de la înființare (1950), ani în care a urmat şi un curs de „specializare în regia cinematografică” la Moscova, sub îndrumarea unor cineaști marcanţi, precum Lev Kuleşov, Vsevolod Pudovkin, Oleksandr Dovjenko, Mark Donskoi.
Regizorul Ion Bostan și-a consacrat 43 de ani din viață cinematografiei, având în palmaresul său 124 de filme documentare.
Printre filmele documentare pentru care a fost premiat se numără „Sub aripa vulturului” (Mamaia, 1964), „Marea Sarmatică”, „Marea Neagră” (Teheran, 1968), „Histria, Heracleea și lebedele” (Novi Sad, 1969), „Stârcul, pasăre-reptilă” (Rio de Janeiro, 1970), „Pădurea scufundată” (ACIN 1972 și Teheran, 1973), „Glasuri în desişuri” (ACIN 1988).
În penultimul an al vieții Ion Bostan semnează regia mai multor pelicule documentare, denumirile cărora vorbesc de la sine despre erudiția regizorului român: „Pictorul Nicolae Grigorescu”, „Theodor Aman”, „Uciderea pruncilor”, „Cetatea Histria”, „Callatis”, „Dracula — legendă și adevăr”, „Livenii lui Enescu”, „Mărturii despre Enescu”, „Cerul străbunilor”, „Soarele azi”, „Marele Univers”, „Delta — sanctuar al naturii”. Aproape 50 de filme a realizat Ion Bostan în Delta Dunării, unde s-a ascuns, zile la rând, săptămâni, printre tufișuri, „singur printre pelicani”, pentru a surprinde viața secretă a vietăților din zonă.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com