La 30 mai 1492 a început construirea Bisericii cu hramul Sfântul Gheorghe de la Curtea Domnească din Hârlău, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, fost primul monument moldovenesc cu pictură exterioară. A fost înălțată în mai puțin de cinci luni, acest lucru fiind atestat de pisania scrisă în limba slavonă cu următorul text: „Binecinstitorul și iubitorul de Hristos, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această biserică întru numele sfântului și măritului mare mucenic și purtător de biruință Gheorghe, care s-a început a se zidi în anul 7000 [1492], luna mai 30, și s-a terminat în același an, luna octombrie 28, iar al domniei sale în anul al 36-lea curgător”.
Cronicarul Grigore Ureche (c. 1590 – 1647) a menționat în „Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă” rolul lui Ștefan cel Mare de ctitor al Curții domnești și al Bisericii Sfântul Gheorghe din Hârlău în următoarele cuvinte: „Vă leato 6995 [1487], într-acestu an au discălicatu Ștefan vodă târgul Hârlăul, de au ziditu și bisérica cea domnească de piiatră și curțile acele domnești cu ziduri cu tot, carile stau și astăzi”.
La 30 mai 1598 domnul Țării Românești, Mihai Viteazul, a încheiat un tratat de alianță cu împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg, prin care a obținut susținere în continuarea luptei antiotomane. Documentul diplomatic se fundamenta pe alianța celor două state în lupta contra turcilor definită de Liga Creștină, inițiată chiar de împăratul Imperiului Habsburgic, dar și pe victoriile antiotomane obținute de Mihai, în luptele din anii 1594–1595 de la Târgoviște, București, Călugăreni și Giurgiu. Mihai Viteazul a recunoscut suzeranitatea împăratului, iar Rudolf al II-lea s-a obligat să-i asigure subsidii pentru întreținerea armatei și a recunoscut caracterul ereditar al domniei.
La 30 mai 1778 a decedat Voltaire, filosof și scriitor iluminist francez. Voltaire (1694-1778), pe numele său adevărat François-Marie Arouet, a fost a fost un scriitor prolific și a produs în aproape fiecare gen opere literare de formă (piese de teatru, poezie, romane, eseuri, lucrări istorice și științifice, peste 21.000 de scrisori și peste două mii de cărți și pamflete). Multe din lucrările sale de proză și idile i-au fost scrise ca polemici. Voltaire a respins filosofia pesimistă și a încercat să orienteze un curs de mijloc în care omul a fost capabil să găsească virtute morală prin rațiune. El este amintit și onorat în Franța ca polemist curajos care a luptat neobosit pentru drepturile civile (dreptul la un proces echitabil, libertatea de exprimare și libertatea religioasă) și care au denunțat nedreptățile. De fapt, la fel ca multe alte personaje-cheie în timpul Iluminismului european, Voltaire se considera un deist, iar el a contribuit la răspândirea deismul lui din Anglia în Franța, în timpul vieții sale. El nu credea că credința absolută, bazată pe orice text religios particular sau singular sau tradiție a revelației, era nevoie să creadă în Dumnezeu. El a scris: „Este perfect evident pentru mintea mea că există o ființă necesară, etern, suprem și inteligent. Aceasta nu este o chestiune de credință, ci a rațiunii”.
La 30 mai 1901 s-a născut Maria Holban, istoric şi traducător cu studii valoroase legate, mai cu seamă, de feudalismul timpuriu românesc – secolele XIII-XIV. Maria Holban ( 1901-1991) a fost din 1990 membru corespondent al Academiei Române. Alături de un colectiv din cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, Maria Holban a avut un aport esențial în editarea seriei „Călători străini despre țările române”, o colecție de mărturii traduse și adnotate, însoțite de studii introductive, adresată cercetătorilor istorici. Pregătită încă din 1954, seria a fost tipărită începând cu 1968 pe parcursul a peste trei decenii, studiul introductiv al primului volum conținând considerațiile metodologice ale Mariei Holban.
La 30 mai 1951, la Chișinău d decedat Ştefan Neaga, pianist, dirijor, profesor şi compozitor. S-a născut la 24 noiembrie anul 1900 în Chişinău. Studiile muzicale le-a început la vârsta de 8 ani, a studiat vioara. Continuă studiile la Şcoala de muzică din Chișinău (1915-1919), instrumental – pian, apoi – Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti (1922-1927), pian şi „Ecole normalle de musique” la Paris (1937-1939), pian. În anii 1919-1920 lucrează ca pianist în formaţia lui Grigoraş Dinicu, în anii 1922-1927 ̶ în alte ansambluri instrumentale din Bucureşti; profesor la Conservatorul din Moscova (1942-1943) şi Conservatorul din Chișinău (1947-1951). În anii 1945-1951 este dirijor al Orchestrei simfonice a Filarmonicii Naţionale din Moldova. A avut turnee artistice în Romania, Franţa, Rusia ş. a. A compus creaţii vocal-simfonice, simfonice, instrumentale de camera, corale, vocale şi altele.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com