4 octombrie: sărbători şi semne ale timpului

4 10 2022 F 1

La 4 octombrie, pe stil nou, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Ierotei Tesmotetul. Sfântul Ierotei Tesmotetul a fost primul conducător și episcop al creștinilor din Atena. Ierotei, episcop al Atenei, a fost unul dintre înțelepții Areopagului. El a primit botezul creștin de la Sfântul Apostol Pavel, care l-a și hirotonit episcop al Atenei.  Numele grecesc Ierotei înseamnă „cel sfinţit de Dumnezeu”.  Sfântul Mucenic Ierotei a fost prezent la Adormirea Maicii Domnului și a cântat la înmormântarea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, fiind un cântăreț desăvârșit. În tradiția creștină se spune că Sfântul Ierotei a pătimit pentru credința în Iisus Hristos și a suferit moarte martirică.

După calendarul bisericesc pe stil vechi, la 4 octombrie este prăznuit  Sfântul Ierarh Dimitrie, Mitropolitul Rostovului. Pe această ramură de rai, pe Dimitrie, sfințitorul și făcătorul de minuni, l-a crescut Ucraina, într-o cetate mică și neînsemnată, care se numea Makarov, în vecinătatea Kievului.   El s-a născut la anul 1629, luna decembrie, din părinți de bun neam, care erau împodobiți cu credința creștinească și umblau în poruncile lui Dumnezeu cu neabatere. După ce s-a deprins bine cu citirea și scrierea limbii slavonești, părinții l-au dus pe Dimitrie  în cetatea Kievului, la școala Mănăstirii Botezul Domnului. Acest sfânt a adunat  și a scris viețile și nevoințele sfinților lui Dumnezeu spre folosul dreptcredinciosului neam creștinesc. Cărţile lui Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, „Vieţile Sfinţilor” sunt editate şi astăzi.

Creştinii i se roagă Sfântului Dimitrie de Rostov pentru ocrotirea copiilor orfani, văduvelor şi oamenilor nevoiaşi, precum şi pentru vindecarea bolilor de plămâni. În popor se crede că această zi este favorabilă pentru comerţ şi îmbogăţire.

Cum e starea vremii în ziua de 4 octombrie, aşa va fi ea în decursul întregii luni. Dacă frunzele de pe mesteacăn au început să se îngălbenească în vârful copacului, iarna va fi timpurie. Dacă sunt puţine ciuperci şi multe nuci, iarna va fi aspră şi cu multă zăpadă. Dacă vântul adie dinspre nord-vest, iarna va fi geroasă.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий