La 6 mai 1600 Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingându-l la Bacău, și realizează astfel, prima unire politică a celor trei ţări române. Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600) era: „Domn al Țării Românești și Ardealului și a toată țara Moldovei“. La recomandarea marii boierimi, domnitorul Mihai Viteazul a numit un domn în Moldova, subordonat sieși. La 21 octombrie 1599 Mihai Viteazul îşi făcuse intrarea triumfală în Alba Iulia, întreg teritoriul Transilvaniei trecând sub autoritatea sa în urma victoriei de la Selimbar din 18 octombrie 1599.
La 6 mai 1639 s-a încheiat construcția și a avut loc sfințirea Bisericii Trei Ierarhi din Iași. Biserica Trei Ierarhi, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, monument de o mare frumusețe, cu fațadele integral îmbrăcate în piatră sculptată și aurită, a fost construită între anii 1637–1639. Gravată în piatră pe fața sudică a Bisericii Trei Ierarhi, inscripția votivă ne lasă să citim: „…am ridicat acestă ctitorie în numele celor trei sfinți: Vasile cel Mare, Grigore Teologul, Ioan Gură de Aur și a fost sfințită în luna mai, ziua a șasea, a anului 7147 [1639] de mitropolitul Varlaam…”. Aici se află mormintele lui Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir și Alexandru Ioan Cuza.
La 6 mai 1889 Turnul Eiffel este deschis oficial spre vizitare publicului în timpul Expoziției Universale din Paris. Ideea construirii turnului a apărut când guvernul francez a decis ca pentru comemorarea centenarului Revoluţiei franceze, să organizeze o expoziţie internaţională. Autorităţile au iniţiat şi un concurs de proiectare a unui monument care să fie amplasat în centrul Parisului, în Champ-de-Mars. Au fost trimise peste 100 de proiecte, în final fiind selectat cel trimis de Gustave Eiffel, un inginer necunoscut la acea vreme. El a propus comisiei construirea unui turn de otel care să depăşească ca înălţime orice clădire din capitala Franţei. Structura a fost construită între anii 1887-1889 din fier forjat (după o tehnologie descoperită de inginerul român Gheorghe Pănculescu). A fost inaugurat la 31 martie 1889 și deschis pentru public la 6 mai. Turnul a fost cea mai înaltă construcţie din lume până în 1930, când a fost finalizată clădirea Chrysler din New York. Turnul Eiffel este înalt de 984 de picioare şi este asamblat din peste 18.000 de piese metalice, legate intre ele cu mai mult de un milion de nituri. Structura de oţel este susţinuta de patru stâlpi de piatră, din care se ridica patru coloane care se unesc, formând un singur turn vertical. În 1909, celebra construcţie a fost salvată de la demolare doar pentru că pe ea era montată antena pentru transmisiunile radio.
La 6 mai 1961 a încetat să bată inima marelui poet, dramaturg și filozof român, Lucian Blaga. Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895, în satul Lancrăm din judeţul Alba. Copilăria sa a stat, după cum el însuşi mărturiseşte, „sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului”, deoarece viitorul poet nu a vorbit până la vârsta de patru ani. Îşi face studiile primare la şcoala germană din Sebeş-Alba, apoi urmează liceul «Andrei Şaguna” din Braşov şi Facultatea de Teologie din Sibiu (1914-1917), unde se înscrie pentru a evita înrolarea în armata austro-ungară. Absolvent (în 1920) a Universităţii din Viena.
Debutul literar al lui Lucian Blaga a avut loc în 1910, în „Tribuna” din Braşov cu poezia „Pe ţărm”. În 1919 Sextil Puşcariu îi publică „Poemele luminii”, mai întâi în „Glasul Bucovinei”, care apărea la Cernăuți, apoi în volum aparte. În acel an ilustrul Nicolae Iorga semnalizează talentul deosebit al tânărului Lucian Blaga: „Poeziile lui Blaga sunt bucăți de suflet, prinse sincer în fiecare clipă și redate de o superioară muzicalitate în versuri care, frânte cum sunt, se mlădie împreună cu mișcările sufletești înseși. Această formă elastică permite a se reda și cele mai delicate nuanțe ale cugetării și cele mai fine acte ale simțirii. E și filosofie înăuntru, o melancolică, dar nu deprimantă filosofie, care leagă împreună toate aspectele dinafară ale naturii și, înlăuntru, toate mișcările prin care și noi îi răspundem”.
După terminarea studiilor, Lucian Blaga se stabileşte la Cluj. Este membru fondator al revistei „Gândirea” (apărută în 1921), de care se desparte în 1942, şi înfiinţează la Sibiu, revista „Saeculum” (1942-1943). În 1936 Lucian Blaga este ales membru al Academiei Române. Între 1939 şi 1948 activează ca profesor la Catedra de filozofia culturii a Universităţii din Cluj, apoi cercetător la Institutul de Istorie şi Filozofie din Cluj (1949-1953) şi la Secţia de istorie literară şi folclor a Academiei, filiala Cluj (1953-1959). După 1943 nu mai publică nici un volum de versuri originale, deşi continuă să lucreze. Abia în 1962 opera sa reintră în circuitul public. Inaugurată cu „Poemele luminii” (1919), opera poetică antumă a lui Lucian Blaga cuprinde, până în 1943, încă şase volume: „Paşii profetului” (1921), „În marea trecere” (1924), „Lauda somnului” (1929), „La cumpăna apelor” (1933), „La curţile dorului” (1938), „Nebănuitele trepte” (1943).
Poeziile nepublicate în timpul vieţii au fost grupate de autor în patru cicluri: „Vârsta de fier” 1940-1944, „Corăbii de cenuşă”, „Cântecul focului”, „Ce aude unicornul” (volumul Poezii 1962). Dramaturgia, alcătuită din poeme dramatice, porneşte de la miturile şi legendele autohtone sau de la evenimente ale istoriei şi culturii naţionale – „Zamolxe” (1921), „Tulburarea apelor” (1923), „Meşterul Manole” (1927), „Cruciada copiilor” (1930), „Avram Iancu” (1934), „Daria, Fapta şi Învierea” (1925), „Arca lui Noe” (1944), „Anton Pann” (1965).
Crezul artistic al lui Lucian Blaga a fost următorul: „Câteodată, datoria noastră în faţa unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim aşa de mult, încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare”. Unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a avut poporul român şi care va dăinui veşnic prin operele sale, care dovedesc puterea geniului românesc, s-a stins din viaţă la 6 mai 1961. Lucian Blaga a fost înmormântat în satul său natal, Lancrăm.
La 6 mai 1963, în orăşelul Nisporeni, Republica Moldova, sa născut Gheorghe Ţopa, interpret de muzică ușoară. Este al zecelea copil din cei unsprezece ai familiei Ţopa. Gheorghe a fost un copil talentat, i-a plăcut să cânte, să participe la diferite serbări, a învăţat să cânte de unul singur la chitară. Se hotărăşte să-şi lege destinul de muzică, aşa după armată, la vârsta de 20 de ani este admis la Colegiul de muzică „Ştefan Neaga”, specialitatea canto, pe care-l absolve în anul 1978. La acea vârstă era deja căsătorit avea doi copii şi urma să ia decizia vieţii sale ‒ să rămână în capitală ca să cucerească scena naţională sau să plece în orăşelul natal ca să-şi continue cariera la nivel local. A mers la Mihai Dolgan ca să-i ceară un sfat, maestrul însă i-a zis să-i cânte ceva, Gheorghe Ţopa a ales să interpreteze un cântec al său (şi muzica şi versurile ‒ „Lacrimă amară”, mai târziu din acest cîntec a rămas doar titul, versurile au fost prelucrate de Dumitru Matcovschi, anume acesta a fost cântecul cu care a debutat în scenă), astfel după absolvirea colegiului Gheorghe Ţopa îşi începe cariera scenică în calitate de solist al ansamblul „Contemporanul” („Noroc”). Cea de-a doua piesă care l-a făcut cunoscut a fost piesa lui Mihai Dolgan „Înveşniceşte-mă”. A urmat o perioadă fructuoasă pentru interpret cu multe turnee prin ţară şi peste hotare.
În anul 1990 este angajat în calitate de solist al formației „Teodor”, condusă de Petre Teodorovici. Din anul 1992 până în prezent Gheorghe Țopa este conducător artistic şi solist al formaţiei „Curaj”. În anul 2002 absolveşte Institutul de Arte, specialitatea ‒ regie de estradă. Titlul onorific „Maestru în Artă” i-a fost conferit în anul 1996.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com