Sechestrarea petrolierului rusesc Neyma la Izmail

1024404424

La 25 iulie a.c., Serviciul de Securitate al Ucrainei și Procuratura Generală a Ucrainei au reținut, în portul Izmail, regiunea Odesa, petrolierul rusesc “Neyma”, implicat în operațiunea de blocare și arestare, în noiembrie 2018, în acvatoriul Mării Azov, a celor trei nave militare ucrainene care se deplasau spre portul Mariupol. Petrolierul rusesc respectiv a efectuat intrarea în portul Izmail la 24 iulie a.c., sub pavilion rusesc și sub denumirea “Nika Spirit”, scrie Casa Mării Negre.

Poliția de Frontieră a Ucrainei a identificat această navă ca fiind petrolierul „Neyma” (având același număr unic de referință al Organizației Maritime Internaționale / IMO: 8895528) – nava care, la 25 noiembrie 2018, a fost utilizată de către autoritățile ruse pentru blocarea deplasării celor trei nave militare ucrainene prin Strâmtoarea Kerci.

Potrivit comunicatului SBU, „Serviciul de Securitate al Ucrainei, împreună cu Parchetul Militar, a reţinut petrolierul rusesc Neyma, care a blocat navele militare ale Ucrainei în strâmtoarea Kerci. În cursul unei anchete preliminare s-a stabilit că, la ordinul direct al înaltei conduceri a Serviciului Federal de Securitate al Federaţiei Ruse, reprezentanţii Serviciului de Graniţă al Rusiei (instituţie subordonată FSB) au comis un act de agresiune armată împotriva navelor militare ucrainene – Nikopol, Berdiansk şi Yana Kapu în strâmtoarea Kerci”.

Cei 15 marinari ruși aflați la bordul navei au fost eliberați ulterior, după efectuarea unor verificări detaliate. Aceștia au părăsit bordul navei și au fost ambarcați într-un autobuz care îi va transporta spre Federația Rusă, prin teritoriul R. Moldova. Nava va rămâne sechestrată în portul Izmail.

Printr-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Moscova amenință cu „adoptarea unor măsuri adecvate”.

Arestarea petrolierului rusesc respectiv intră sub incidența sancțiunilor decise de autoritățile ucrainene împotriva companiei rusești “Iuvas Trans”, care este proprietara de drept a navei “Neyma”. Sancțiunile respective au fost stabilite în martie 2019, pe o perioadă de 3 ani, la inițiativa Procuraturii Generale și prin decizie a Consiliului Securității Naționale și Apărării al Ucrainei (decizia Consiliului a fost aprobată prin decret prezidențial la 19 martie 2019).

O serie de oficiali ruși au declarat deja că acțiunea în forță a autorităților ucrainene va complica foarte mult șansele eliberării celor 24 de marinari ucraineni arestați de către autoritățile ruse în urma incidentului naval menționat din noiembrie 2018.

O serie de analiști ucraineni apreciază că această acțiune va inflama și mai mult actualele relații politice dintre Kiev și Moscova. Potrivit analistului militar ucrainean Oleg Starikov, “chiar dacă acțiunea SBU a fost corectă din punct de vedere juridic, aceasta este totodată o greșeală din punct de vedere politic”.

Casa Mării Negre

Добавить комментарий