80 la sută din participanții OAT din Donbas, diagnosticați cu stres posttraumatic

ato1

Reprezentanții Forțelor Armate din Ucraina au declarat că reabilitare medico-socială a militarilor participanți la operațiunea antiteroristă din estul țării rămână o problemă actuală. Aceștia au recunoscut că 80 la sută din foștii participanții, sau cei care până în prezent se află în zona de conflict, sunt diagnosticați cu stres posttraumatic, transmite postul de televiziune „Kiev”.

În prezent, militarii demobilizați pot solicita ajutor psihologic la cel mai apropiat centru de protecție socială. Cu toate acestea din cei aproximativ 25 mii de participanți,  doar un număr foarte mic solicită acestă asistență.

Reamintim că potrivit unor statistici făcute public de către Olga Bogomoleț, președintele Comitetului în chestiunile Ocrotirii Sănătății din cadrul Radei Supreme, începând cu anul 2014 aproximativ 600 de veterani ai Operațiunii Antiteroriste din Donbas și-au pus capăt zilelor.

La rândul său, Procurorul Militar Anatol Matios, a confirmat nivelul înalt de sinucideri în rândul militarilor care participă la acțiunile militare din Donbas. „În primele două luni ale anului curent au fost înregistrate câte două suicide pe săptămână… Majoritatea sinucigașilor sunt băieți foarte tineri născuți între anii 1995-1998”, a menționat Anatol Matios într-o postare pe pagina de Facebook.

Добавить комментарий