9 februarie  în calendarul bisericesc şi în cel popular

Spectacular sunset over winter forest lake

La 9 februarie, stil nou, este cinstit Sfântul Mucenic Nichifor. El a trăit în secolul III și a fost prieten foarte bun cu preotul creștin Sapriciu.  Când împărații Valerian (253-260) și Galian (253-268) au pornit persecuțiile împotriva creștinilor, preotul Sapriciu a fost prins și supus supliciilor, Nichifor i-a cerut iertare, dar preotul a refuzat să se împace cu acesta. „Iartă-mă, părinte, iartă-mă pentru Domnul”. Sapriciu nu a vrut să îl ierte, iar Nichifor a plecat rușinat. Ajuns în fața călăului, și mai tare înverșunat, Sapriciu a ales să părăsească credința creștină și să aducă jertfă idolilor. Văzând acestea, Sfântul Nichifor L-a mărturisit pe Hristos și a fost ucis în locul prietenului său, primind trei cununi de biruință: a credinței, a smereniei și a dragostei.

Potrivit calendarului bisericesc pe stil vechi, la 9 februarie se face pomenirea Aducerii moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur.  Sfântul Ioan Gură de Aur a fost izgonit de două ori din scaunul patriarhal, ca după un timp, să fie rechemat în scaunul patriarhal. A treia şi cea din urmă dată a fost trimis la Cucus. De aici a fost dus la Aravissos şi apoi la Pitius, unde a murit în anul 407. A fost îngropat în Comane. Abia în anul 438 creştinii au reuşit să aducă trupul Sfântului Ioan Gură de Aur în capitala Imperiului Bizantin. Moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur au fost duse mai întâi în Biserica Sfântului Apostol Toma, iar după aceea la Biserica Sfântă Irina. A doua zi, dis de dimineaţă, Sfintele sale Moaşte au fost duse în Biserica Sfinţii Apostoli. Potrivit Tradiţiei, în momentul în care au fost aşezate în această din urmă biserica, din gura Sfântului Ioan s-au auzit cuvintele: „Pace tuturor”.

Sfântului Ioan Gură de Aur i se roagă pentru înțelepciune, dezvoltare spirituală, bunăstare în familie. El este un apărător al oamenilor aflați la răscruci de drumuri.

Pentru această zi în calendarul popular sunt următoarele semne: dacă luna este albă – e a ger, iar dacă roșie – a vânt. Dacă după viscol în câmp sunt formate troiene, e semn de belșug în recolte. Dacă norii plutesc împotriva vântului, va ninge. Dacă asudă sticla, vremea se va încălzi.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий