Pictorul Ștefan Zaporojan din Ostrița Herței creează minuni la  Lisabona

11 07 2020 LC site ZAPOROJAN 4

Originar din Moldova, Ștefan Zaporojan s-a stabilit cu traiul la Ostrița, raionul Herța, situat chiar lângă Cernăuți. A lucrat la școala din sat și mai mult de două decenii își câștigă existența la Lisabona, în Portugalia.  Aici i-a surâs norocul, fiindcă și-a găsit de lucru după specialitate. Este pictor și picturile lui în acuarelă sunt foarte întrebate și apreciate, fapt despre care a scris „Libertatea Cuvântului”.

Până a se vedea la cea de a doua expoziție personală, organizată la Cernăuți (prima a avut loc la începutul anului 2019), domnul Ștefan Zaporojan își plasează creațiile pe contul său de pe Facebook, pentru a fi apreciate de admiratorii artelor frumoase. El le însoțește și cu notițe, ajutându-i pe „navigatorii” din Internet să înțeleagă mai bine mesajul artistic al autorului. Pictorul Ștefan Zaporojan  afirmă: „Creativitatea este esența noastră. Fiecare dintre noi, conștient sau nu, ne creăm realitatea și lumea din jurul nostru. Lumea se va schimba, dacă toți oamenii de pe planetă vor fi angajați în ceea ce iubesc, nu pentru un salariu mare, ci pentru ceva ce poate trezi inima și sufletul”.
(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

11 07 2020 LC site ZAPOROJAN 1 11 07 2020 LC site ZAPOROJAN 2 11 07 2020 LC site ZAPOROJAN 3

Добавить комментарий