Prima zi a anului nou: din topul ştirilor

1 01 2021 LC TOP 1

Medicul Vadym Şevcenko îi operează gratis pe pacienţii care nu sunt în stare să plătească, comunică televiziunea din Cerkasy. Chirurgul ortoped-traumatolog le întoarce şansa la viaţă chiar şi pacienţilor care au pierdut ultima speranţă. Vadym Şevcenko a  iniţiat un ciclu de operaţii fără plată, iar în cazurile când este vorba de implanturi, caută singur mecenaţi. În preajma Anului Nou el a operat-o pe o bătrânică de 91 de ani, care a căzut pe trepte şi două luni a stat nemişcată în casă. Medicul Vadym Şevcenko a declarat că va opera fără plată atâta timp cât va avea puteri, căci în viaţă nu toate se măsoară în bani.

***

În noaptea de Revelion, în aeroportul „Boryspil” a aterizat o aeronavă, care a executat o cursă specială, aducând din Siria două femei ucrainene cu şapte copii ai lor. Potrivit informaţiei de pe Site-ul Preşedintelui Ucrainei, ele s-au aflat mult timp în tabăra siriană al-Houl. Acolo sunt ţinuţi circa 70 mii de refugiaţi şi rudele insurgenţilor „Republicii islamice”, 95 la sută dintre ei fiind femei şi copii. După cum a precizat TSN, pe pământul sirian până în prezent se află circa 60 de femei ucrainene. În curând ele urmează să fie întoarse în ţară. Planul respectiv a fost coordonat special de Preşedintele Volodymyr Zelenski în luna octombrie. Din cauza agravării situaţiei politico-militare şi de securitate pe teritoriul Siriei, evacuarea cetăţenilor ucraineni a fost amânată pentru mai târziu. A „intervenit” şi coronavirusul. S-a revenit la procesul de evacuare la finele anului 2020.

1 01 2021 LC TOP 2

***

În prima zi a anului nou 2021, la Horbova a avut loc sărbătoarea Malăncii. Echipe întregi s-au pregătit pentru acest spectacol feeric. În drum spre Horbova patrula în costume albe cu inscripţia COVID-19 îi întâmpinau pe călători.  Tinerii horboveni le-au demonstrat sătenilor cu ce se pot prezenta la Festivalul regional „Malanka-fest”, care va avea loc la Cernăuţi, la 15 ianuarie.  Parada-carnaval a malăncilor  este unul dintre cele mai coloristice festivaluri din Ucraina. La ea vor fi prezentate malănci din mai multe zone etnografice ale regiunii.

1 01 2021 LC TOP 31 01 2021 LC TOP 4

 „Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий