Grupul statelor puternic industrializate (G7) ar putea impune noi sancțiuni la adresa Rusiei în legătură cu implicarea Moscovei în conflictul din estul Ucrainei, potrivit unui comunicat dat publicității după reuniunea miniștrilor de Externe ai acestor state, informează agenția Tass, transmite Mediafax.
„Având în vedere responsabilitatea Rusiei pentru acest conflict, îndemnăm Rusia să stabilizeze fără întârziere situația de securitate din Donbas. Reamintim că durata sancțiunilor economice privind Donbas este în mod clar legată de implementarea completă și ireversibilă de către Rusia a Acordurilor de la Minsk”, se afirmă în comunicatul după reuniunea de la Toronto la care au participat miniștrii de Externe ai statelor G7 și Federica Mogherini, înaltul reprezentat UE pentru Politică Externă.
„Aceste sancțiuni pot fi revizuite doar dacă Rusia își îndeplinește cu adevărat angajamentele, însă suntem pregătiți să luăm și noi măsuri restrictive dacă acțiunile Rusiei necesită acest lucru”, avertizează oficialii.
Potrivit comunicatului, statele G7 «reiterează susținerea pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei» și condamnă «degradarea situației drepturilor omului» în Crimeea, regiune anexată de Rusia de la Ucraina în anul 2014.
Grupul celor șapte mari economii ale lumii este alcătuit din Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Canada, Franța, Italia și Japonia.
Discuțiile, care s-au încheiat luni, au avut drept scop să ajute la pregătirea unui summit G7, ce va avea loc în Canada la începutul lunii iunie.