Mașina represiunilor, adusă în iunie 1940 pe teritoriul „confirmat juridic” la Kremlin ca regiunea Cernăuți, a fost mereu în funcțiune, ca la 13 iunie 1941 să atingă „capacitatea maximă”. Anume atunci au avut loc deportările în masă.
În statistici cifra de 13 mii de persoane din „dulcea Bucovină” duse în „cumplita Siberie” nu apare. Ea, potrivit unor istorici, este inclusă deseori în categoria persoanelor deportate din vestul Ucrainei. Este cert faptul că diriguitorii bolșevici de la Kremlin au planificat și au realizat la 13 iunie una dintre cele mai mari operațiuni de deportare pe care le-a cunoscut istoria vreodată, găsind sute de mii de elemente ostile regimului de la Marea Baltică până la Marea Neagră.
Pecetea cu cifra „13” a fost aplicată de deciziile referitoare la destinele a mii de români bucovineni și basarabeni, care erau gospodari de frunte în localitățile lor, intelectuali, într-un cuvânt – floarea unei națiuni.
Pentru ca mașina represiunilor să funcționeze ireproșabil, în regiunea Cernăuți a fost lărgit sistemul organelor de interne. Direcția regională includea 14 secții raionale cu un efectiv de 1.067 persoane, la care s-au mai adăugat 400 de persoane din rândurile militarilor trecuți în rezervă. În primele luni de „sovietizare” în regiunea Cernăuți au fost create 4 închisori: 2 la Cernăuți și câte una la Hotin și Storojineț, prevăzute pentru 1.180 de deținuți.
La organizarea deportărilor în masă din 13 iunie au participat, în afară de efectivul operativ al organelor de interne, 3 mii de comuniști și comsomoliști și 121 de reprezentanți ai activului local. Au fost mobilizate 269 de automobile, 2.803 de căruțe și numărul necesar de vagoane.
Acest val al deportărilor i-a impus pe unii săteni să depună cereri în colhoz, văzând în aceasta o salvare pentru familiile lor. Raportând la centru despre „eficiența și buna organizare a deportărilor”, secretarul Comitetului regional de partid, Ivan Grușețki, menționa: „Acțiunile desfășurate de curățire a regiunii de elementele antisovietice ostile au consolidat pozițiile noastre la sate, au ridicat productivitatea muncii la întreprinderile din regiune, precum și dispoziția moral-politică a păturilor sărace ale țărănimii, au trezit la ele dorința de a depune cereri de a fi primite în colhozurile care se organizează”.
…Iar trenurile cu deportați țineau calea spre siberii. Mulți dintre bătrânii și copiii, ticsiți în vagoanele de vite, nu au ajuns până la destinație. Și nu numai copii și bătrâni. „Coasa morții” cosea cu nemiluita floarea unei națiuni…
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
