După o vară plină de zbucium şi suferinţe, pe plaiurile mioritice de la poalele Carpaţilor, scăldate de apele învolburate ale Nistrului, Prutului, Siretului şi Ceremuşului, a coborât prima toamnă sovietică. Autorităţile staliniste continuă acţiunile lor de consolidare a dictaturii bolşevice. Pe data de 3 septembrie 1940, biroul comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei a adoptat hotărârea „Despre totalurile alegerilor organelor sindicale în instituţiile şi întreprinderile din regiune”, în care se menţiona că alegerile organelor sindicale în ţinut s-au „desfăşurat într-o atmosferă de înalt avânt politic, în condiţii de luptă cu diferite elemente duşmănoase şi cu participarea activă a maselor largi ale muncitorilor, funcţionarilor, intelectualităţii truditoare”. În locul fostelor „organizaţii de breaslă reacţionare”, în cadrul fabricilor şi uzinelor sunt create „comitetele sindicale sovietice, care întrunesc în rândurile lor majoritatea lucrătorilor”. În componenţa comitetelor au intrat „cei mai buni reprezentanţi ai clasei muncitoare şi intelectualităţii truditoare, devotaţi cauzei partidului lui Lenin”. În cele 247 de organizaţii sindicale create au fost aleşi 1502 membri. În numărul lor se aflau „329 de femei, 787 de ucraineni, 137 ruşi, 123 de comunişti şi 60 de comsomolişti”. Membrii comitetelor sindicale „au organizat în cadrul întreprinderilor şi instituţiilor din Bucovina de Nord 85 de colţişoare roşii, au completat cu operele marxist-leniniste 75 de biblioteci, au înfiinţat cercuri de studiere a Constituţiei Uniunii Sovietice, înrolând în această activitate 1572 de oameni”. În toamnă a început inventarierea pământului naționalizat. În cele peste 836 mii de hectare naţionalizate intrau 698 mii de hectare, care se aflau încă în posesia ţăranilor, peste 90 mii de hectare erau moşiile proprietarilor refugiaţi, iar 18 mii hectare de pământ au aparţinut mănăstirilor. În actuala regiune Cernăuţi va fi introdus sistemul sovietic de impozite. Gospodăriile băştinaşilor sunt supuse impozitului agricol, impozitului pe animale, impozitului pe atelaje, impozitului pe clădiri.
În acea toamnă îndepărtată au continuat şi persecuţiile staliniste. În ziua de 11 septembrie 1940, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS adoptă hotărârea privind deportarea lui Gheorghe Arnăutu, care a văzut lumina zilei la 1900, în localitatea Udeşti-Mare, fostul judeţ Dorohoi, poseda studii primare. În perioada interbelică se stabileşte cu traiul în oraşul Cernăuţi. Românul va fi acuzat de organele sovietice de reprimare de „agitaţie antisovietică”. În aceeaşi zi, ţăranca Elena Axenuţ din Dersca, azi judeţul Botoşani al României, născută în 1890, neştiutoare de carte, porneşte spre satul Tureatca, aflat atunci în componenţa Uniunii Sovietice, unde locuia soacră-sa, Maria Gromei, cu scopul să aducă nişte haine pentru nepoţei, fiindcă magazinele din Tureatca erau fără marfa necesară locuitorilor. Nimereşte în mâinile grănicerilor comunişti şi primeşte 3 ani de temniţă „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. Nicolae Brişcă, născut la 1906, în satul Horbova, azi raionul Herţa, în timpul instalării puterii staliniste în actuala regiune Cernăuţi se afla în rândurile armatei române. Lăsat la vatră, în ziua de 11 septembrie 1940, porneşte spre satul natal, unde-l aşteptau părinţii, soţia Emilia şi patru copii: Dumitru, Maria, Saveta şi Valeria. A trecut frontiera, a ajuns acasă. S-a întâlnit cu cei scumpi şi dragi. După două săptămâni, va fi arestat de reprezentanţii organelor staliniste de reprimare şi pedepsit cu 5 ani de detenţie, fiind întemniţat în lagărul bolşevic de muncă corecţională din oraşul Norilsk, Federaţia Rusă. S-a oprit la marginea de nord a imperiului stalinist, unde pământul durerii zace de secole şi nopţile iernii sunt fără sfârşit. Pe data de 12 septembrie, în mâinile călăilor bolşevici intră ţăranul Porfirie Bajurean, care a venit pe lume la 1902, în localitatea Coteleu, fostul judeţ Hotin al Basarabiei. Este acuzat de faptul că în perioada interbelică a fost „membru al unui partid contrarevoluţionar” din România. În ziua de 28 iunie 1940, când urletul înfiorător al maşinilor blindate sovietice domnea în ţinutul mioritic, îngrozind sufletele românilor, tânărul absolvent al liceului, Gheorghe Zaharia, născut în 1919, în orăşelul Herţa, şi-a luat rămas bun de la părinţi, de la fraţi şi surori, refugiindu-se în interiorul României. Aflându-se departe de casa părintească, el nu ştia despre jalea Prutului, despre lacrimile mamelor, soţiilor şi surorilor, despre durerea copiilor rămaşi fără mângâierea părinţilor. La 10 septembrie, acelaşi an, porneşte spre Herţa lui natală, trece hotarul, instalat de mâna bolşevicului, ajungând cu bine la locul unde a văzut pentru prima dată lumina soarelui. După trei zile va fi arestat şi aruncat în beciurile închisorii cernăuţene. Interogatoriile au durat 8 luni. Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS, prin decizia nr. 39 din 7 aprilie 1941, îl condamnă la 5 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională, fiind inclus în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”. Cei rămaşi acasă, conform deciziei „troicei operative” a Direcţiei regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS din 11 iunie 1941, vor fi deportaţi în Siberia, fiind acuzaţi de faptul că erau „rude cu un trădător al patriei”. Tot în aceeaşi zi de 13 septembrie, alt tânăr, Ilie Păscărel din satul Horbova, actualul raion Herţa, născut la 1921, cu studii medii, este încătuşat de reprezentanţii organelor comuniste de represalii. După 7 luni de interogatorii bestiale, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îl lipseşte de libertate pe un termen de 10 ani „pentru activitate subversivă”. Au rămas bunii săi părinţi, Gheorghe şi Saveta Păscărel, fără scumpul lor fiu.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
