A început vacanţa mare

DSC_0484

DSC_0484E vară. Vacanţa cea mare oferă copiilor prilejul de a se bucura de fiecare zi scăldată-n soare şi parfumată de florile acestui anotimp canicular. Din păcate, taberele de odihnă pentru copii devin o raritate, vise neîmplinite.

Pe fondalul crizei financiare din ţară şi războiului din Estul Ucrainei, a scăzut simţitor numărul taberelor de odihnă pentru copii. În şcolile de la ţară, odată cu ultimul clopoţel, tăcerea se face tot mai simţită. Nu se mai aud vocile zglobii ale copiilor, care se adunau în fiecare an la început de vară în taberele şcolăreşti, unde erau create programe speciale de odihnă şi agrement pentru ei. Astăzi, însă, toate acestea rămân doar vise şi amintiri din anii trecuţi.
La Gimnaziul românesc nr. 6 din centrul regional în această vară participă la tabăra de odihnă „Veselia” doar 30 de copilaşi, care au un program special bine stabilit, astfel încât copiii să reuşească să îmbine utilul cu plăcutul. Jocuri distractive, ore de creaţie, plimbări la aer liber, excursie prin oraşul copilăriei Marelui Eminescu, spectacole de teatru etc. Toate acestea alcătuiesc programul taberei de vară din acest an, care cuprinde două săptămâni. Zilnic copiilor li se oferă masa de prânz gratis. Numărul de locuri sunt reduse. Şi e păcat că nu au posibilitate toţi copilaşii să se bucure de aceste zile fermecătoare ale copilăriei lor. Poate la anul viitor vom reveni la acele tabere de odihnă de altă dată, atât de mult solicitate şi aşteptate de copiii noştri, care regretă enorm de această decizie necugetată a unora de a suspenda funcţionarea unor astfel de tabere pe perioada verii.

Добавить комментарий