A încetat să bată inima unei surori medicale

13 09 2021 LC INFO 4

Departamentul de ocrotire a sănătăţii din cadrul ARS Cernăuţi a comunicat o veste tristă: a plecat pe calea veşniciei Alexandra Ştiopu, soră medicală pentru alimentaţia dietetică la Spitalul raional din Noua Suliţă.

Alexandra Ştiopu s-a născut în anul 1953, în satul Tărăsăuţi. În anul 1976 ea a absolvit Colegiul de medicină din Noua Suliţă. O perioadă îndelungată, timp de treizeci de ani, Alexandra Ştiopu a deţinut postul de soră medicală pentru alimentaţia dietetică. A fost un bun specialist, cu simţul răspunderii, îndeplinindu-şi conştient îndatoririle de serviciu. Chipul ei luminos va trăi în memoria tuturor celor care au cunoscut-o.  Departamentul de ocrotire a sănătăţii din cadrul ARS Cernăuţi, în numele comunităţii medicale din regiune, a exprimat sincere condoleanţe familiei şi rudelor îndurerate. Fie-i veşnică amintirea!

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий