A murit Kofi Annan, fost șef al ONU și laureat al premiului Nobel pentru pace

kofi_annan_a_murit_68880500

Kofi Annan, primul african care a ocupat funcția de secretar general al ONU, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a decedat sâmbătă, la vârsta de 80 de ani, au anunțat diplomați internaționali, potrivit postului BBC News citat de Mediafax.

Originar din Ghana, Annan a avut două mandate în fruntea Organizației Națiunilor Unite, între 1997 și 2006, find cel de-al șaptelea secretar general al organizației.

Printre evenimentele semnificative petrecute în timpul mandatelor lui Annan se numără războaiele din Irak și Afganistan.

„Familia Annan și Fundația Kofi Annan anunță cu imensă tristețe că Kofi Annan, fost secretar general al Națiunilor Unite și Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, s-a stins din viață liniștit pe 18 august, după o scurtă boală», se arată într-un mesaj postat pe Twitter de familia sa.

În anul 2001, cu ocazia centenarului Premiilor Nobel, Annan și ONU au primit Premiul Nobel pentru Pace. Comitetul Nobel l-a lăudat pe Annan, al doilea secretar general al ONU care a primit prestigioasa distincție, pentru revigorarea instituției și pentru prioritatea acordată apărării drepturilor omului, dar și pentru eforturile depuse pentru combaterea răspândirii HIV în Africa.

După ultimului său mandat de secretar general, Annan a ocupat poziția de trimis special al ONU în Siria, funcție din care a demisionat în 2012, denunțând lipsa de susţinere a marilor puteri pentru de misiunea sa.

Kofi Annan a continuat să se implice în dezbaterile privind chestiuni ca schimbările climatice și a rămas cu critic vocal al „liderilor macho care cred că trebuie să strălucească».

Добавить комментарий