A revenit la marŞinţI din “Infernul separatist”

Придолоб

ПридолобInter­ viu cu osta­ şul Eduard PRI­ DO­ LOB din Mar­ şinţi, după reve­ ni­ rea la baş­ ti­ nă din zona răz­ bo­ iu­ lui nede­ cla­ rat 

Eduard este ori­ gi­ nar din Mar­ şinţi, raio­ nul Noua Suli­ ţă, ostaş al Bri­ gă­ zii de desant nr.80. Recent el s-a întors din Estul Ucrai­ nei. Ulti­ ma lună şi jumă­ ta­ te acest tânăr în vâr­ stă de 22 de ani s-a aflat în unul din­ tre cele mai fier­ binţi punc­ te de pe har­ ta Ucrai­ nei – în aero­ por­ tul din Lugansk.

Eduard este unul din­ tre cei nouă ostaşi ai bri­ gă­ zii cer­ nă­ u­ ţe­ ne de desant, care zile­ le tre­ cu­ te s-au întors la vatră vii şi nevă­ tă­ maţi. Cu două luni în urmă de la Cer­ nă­ uţi la Lugansk s-au por­ nit 50 de ostaşi. De atunci cinci din­ tre ei au fost aduşi aca­ să cu aju­ to­ rul „trans­ por­ tu­ lui 200”, adi­ că în sicrie. Alţii au fost răniţi sau au fost tri­ mişi aca­ să din cau­ za stă­ rii psi­ hi­ ce. Ce l-a sal­ vat pe acest tânăr din Mar­ şinţi? Dum­ ne­ zeu, des­ ti­ nul, rugă­ ciu­ ni­ le fier­ binţi ale cui­ va sau cele trei cru­ ciu­ li­ ţe de la gât, dărui­ te lui în anu­ mi­ te momen­ te ale vie­ ţii şi pe care el nu le scoa­ te nici­ o­ da­ tă? Aceas­ ta de acum nu este atât de impor­ tant. Impor­ tant este că-i aca­ să, că-i viu.

Eduard Pri­ do­ lob a pre­ fe­ rat să ple­ ce în arma­ tă prin con­ tract, în regi­ men­ tul 300, rămâ­ nând în subu­ ni­ ta­ tea de desant după refor­ ma­ rea aces­ tu­ ia. Mai întâi au ple­ cat la lup­ tă o echi­ pă de desant din Bri­ ga­ da 80, Eduard a rămas la Cer­ nă­ uţi. Mamă-sa, care pe atunci sosi­ se aca­ să de pes­ te hota­ re, i-a spus scurt: „La răz­ boi nu pleci!”. După ce ea a ple­ cat din nou pes­ te hota­ re, Eduard a decis să ple­ ce şi el… dar la răz­ boi. Geo­ gra­ fia aces­ tor lup­ te e în auzul fie­ că­ rui: Slo­ viansk, Seve­ ro­ do­ neţk, Kras­ nyi Liman… Iar apoi Aero­ por­ tul din Lugansk. Şi invo­ lun­ tar vrei să întrebi: cum de au reu­ şit osta­ şii ucrai­ neni să se men­ ţi­ nă aco­ lo, în încer­ cui­ re, o lună şi jumă­ ta­ te?

– Aco­ lo au fost lup­ te crân­ ce­ ne, cum de-aţi rezistat?

– Au fost mul­ te uni­ tăţi, iar spre sfâr­ şit au rămas cir­ ca 400 de ostaşi – din tru­ pe­ le de desant şi tan­ chişti. Eram încer­ cuiţi din trei părţi. Numai din par­ tea de nord a aero­ por­ tu­ lui era un canal de legă­ tu­ ră. Mai bine zis, un cori­ dor. Restul era „teri­ to­ riul” sepa­ ra­ tiş­ ti­ lor. Arti­ le­ riş­ tii lor erau „dar­ nici”: tră­ geau în noi din tunuri şi din insta­ la­ ţii­ le reac­ ti­ ve „Grad”. Noi stă­ team la un post for­ ti­ fi­ cat. Însă ce fel de for­ ti­ fi­ ca­ ţie era ace­ ea – un han­ gar şi două gropi pen­ tru exa­ mi­ na­ rea teh­ ni­ cii. Gro­ pi­ le erau folo­ si­ te pen­ tru a ne ascun­ de în tim­ pul tiru­ lui de foc.

Le aco­ pe­ ream cu niş­ te lăzi din metal. Am avut noroc, fiind­ că n-a explo­ dat ală­ turi nici un obuz. Cum auzeam sal­ ve­ le „Grad”-ului, ime­ diat fugeam în adă­ post. Ziua era mai com­ pli­ cat, fiind­ că nu se vedea de unde trag sis­ te­ me­ le reac­ ti­ ve, iar noap­ tea focul lor se vedea foar­ te bine.

Încăie­ rări direc­ te prac­ tic nu au fost, poves­ teş­ te Eduard. Sepa­ ra­ tiş­ tii, ruşii – sunt ina­ mici, tre­ bu­ ie s-o spu­ nem pe şleau. Se stră­ du­ iau din răs­ pu­ teri să-i nimi­ ceas­ că pe osta­ şii ucrai­ neni cu aju­ to­ rul arti­ le­ riei. Nu le păreau rău de obu­ ze. Cano­ na­ da nu înce­ ta nici ziua, nici noap­ tea.

Cân­ tă­ rind bine fie­ ca­ re cuvânt, l-am între­ bat:

– Dar pen­ tru ce a tre­ buit să staţi în apă­ ra­ rea aero­ por­ tu­ lui? Evi­ dent, nu este o între­ ba­ re care poa­ te fi adre­ sa­ tă unui ostaş de rând, care exe­ cu­ tă ordi­ nul. O ştiu mai bine stra­ te­ gii şi tac­ ti­ cie­ nii. Dar, totuşi…

– Dacă stăm şi jude­ căm mai bine, atunci reie­ se că acel aero­ port nici nu mai este aero­ port. Teri­ to­ riul lui a fost supus tiru­ ri­ lor tra­ se din „Grad” şi „Ura­ gan”. Din pis­ ta de deco­ la­ re nici urmă n-a rămas. Gro­ pi­ le sunt adânci. La înce­ put a fost foar­ te greu, iar apoi tiru­ ri­ le din arti­ le­ rie erau pen­ tru noi ca „bună ziua”. Ne-au rămas trei tunuri şi din ele tră­ geam, drept răs­ puns, asu­ pra pozi­ ţii­ lor ina­ mi­ cu­ lui.

– Pot să vă întreb: era un sens oare­ ca­ re de a apă­ ra aero­ por­ tul?

– Eu, per­ so­ nal, n-am văzut în aceas­ ta nici un sens. Am pri­ mit ordin să urmă­ rim, să anun­ ţăm când vor apă­ rea tan­ curi, teh­ ni­ că blin­ da­ tă din par­ tea sepa­ ra­ tiş­ ti­ lor. Însă până arti­ le­ ria noas­ tră răs­ pun­ dea, puteai să fumezi trei ţigări. Eram înar­ maţi numai cu pis­ toa­ le-auto­ ma­ te şi le-am folo­ sit doar în tim­ pul retra­ ge­ rii.

– Aş vrea să vă întreb despre pier­ deri.

– În subu­ ni­ ta­ tea noas­ tră „trans­ portul 200” i-a luat pe cinci, trei au fost nevoiţi să ple­ ce în con­ ce­ diu – nervii n-au rezistat, cinci au dis­ pă­ rut fără ves­ te şi sunt foar­ te mulţi răniţi. Cele mai straş­ ni­ ce sunt schi­ je­ le. Mulţi ostaşi au fost răniţi de schi­ je.

Aces­ te răni se vin­ de­ că foar­ te greu, însă răni­ ţii se con­ so­ lea­ ză cu gân­ dul că au scă­ pat cu via­ ţă.

– Nu este un secret că sta­ tul prac­ tic nu poa­ te să-i asi­ gu­ re pe apă­ ră­ to­ rii săi cu totul ce este nece­ sar pen­ tru pro­ tec­ ţie.

– Din par­ tea sta­ tu­ lui am pri­ mit arme şi muni­ ţii. Iar restul este meri­ tul volun­ ta­ ri­ lor. Îmbră­ că­ min­ tea, căş­ ti­ le, ves­ te­ le anti­ glonţ, medi­ ca­ men­ te­ le – toa­ te aces­ tea au fost adu­ se de volun­ ta­ rii din Rid­ kivţi. Ţineam cu ei legă­ tu­ ra şi micro­ bu­ zul sosea la noi de două ori pe săp­ tă­ mâ­ nă.

–  Aco­ lo, în Lugansk, n-ai regre­ tat că ai ple­ cat să lupţi?

– Într-ade­ văr, puteam să nu plec. Am fost între­ baţi: cine renun­ ţă? La înce­ put toţi am sem­ nat că nu vom ple­ ca. Iar în ziua urmă­ toa­ re am aflat că au ple­ cat deja 32 de ostaşi, iar noi rămâ­ nem pe loc. Atunci am decis să plec. Un maior în rezer­ vă din Lviv m-a între­ bat: „Într-ade­ văr vrei să pleci?”. „Da”, i-am spus. „Ia sea­ ma să nu regreţi, doar nu la sta­ ţi­ u­ ne bal­ nea­ ră pleci!”.

„N-am să regret. Dacă mi-i sor­ tit să trec printr-o cum­ pă­ nă, şi aca­ să mă pot aştep­ ta la ea”.

Iar la întoar­ ce­ re l-am văzut din nou pe maio­ rul-rezer­ vist. „Ei cum, nu regreţi?”, mă între­ bă. „Dar de ce să regret? M-am întors tea­ făr şi nevă­ tă­ mat”. Dar din punct de vede­ re moral, îmi este foar­ te greu. Când văd fum, am sen­ za­ ţia că înda­ tă încep şi împuş­ că­ tu­ ri­ le. Deşi ştiu că aici e pace.

– Ai auzit, pro­ ba­ bil, că aici au fost acţi­ uni de pro­ test, au fost blo­ ca­ te dru­ mu­ ri­ le…

– Mi-au sunat băie­ ţii şi mi-au poves­ tit despre aceas­ ta: cereau ca cei ple­ caţi ca mine să se întoar­ că aca­ să, iar alţii să nu fie mobi­ li­ zaţi. Dacă nu vom lup­ ta noi, atunci cine va face aceas­ ta în locul nos­ tru? Oame­ nii cred că răz­ bo­ iul este unde­ va depar­ te, că el nu poa­ te ajun­ ge aici.

– Nouă­ su­ li­ ţea­ nul Vla­ di­ mir Boi­ ciuk, care în pre­ zent este tra­ tat la un spi­ tal din Kiev şi căru­ ia nu demult i-am soli­ ci­ tat un inter­ viu, s-a ară­ tat a fi revol­ tat că mai toţi îl întrea­ bă unul şi ace­ laşi lucru: câţi sepa­ ra­ tişti ai omo­ rât?

–  Este o între­ ba­ re debi­ lă, căci aşa ceva nu se întrea­ bă. Cel care a fost aco­ lo, nici­ o­ da­ tă nu va pune o ast­ fel de între­ ba­ re. Aş vrea să uit totul, dar este impo­ si­ bil. Îmi vine greu să răs­ pund la o ase­ me­ nea între­ ba­ re pen­ tru a nu-i obij­ dui pe oameni.

– Cum te-au întâl­ nit la baş­ ti­ nă, ce pla­ nuri ai pe vii­ tor?

– Le-am făcut rude­ lor o sur­ pri­ ză, nu le-am spus că mă întorc. Sora, rude­ le m-au întâm­ pi­ nat aşa cum se cuvi­ ne. Vreau să-mi revin puţin. Am fost la pre­ şe­ din­ te­ le Con­ si­ liu­ lui Raio­ nal, care mi-a pro­ mis să mă aju­ te. Am une­ le pro­ ble­ me  de sănă­ ta­ te. Iar mai depar­ te mă voi duce să-mi fac ser­ vi­ ciul mili­ tar, doar ter­ me­ nul con­ tractu­ lui nu a expi­ rat. Dar şi răz­ bo­ iul nu s-a ter­ mi­ nat.

– De ce are nevo­ ie cel mai mult arma­ ta ucrai­ nea­ nă?

– Îi lip­ seş­ te teh­ ni­ ca moder­ nă, arme­ le teh­ no­ lo­ gi­ ce.  Teh­ ni­ ca de care dis­ pu­ nem iese foar­ te repe­ de din func­ ţi­ u­ ne.

 

Inter­ lo­ cu­ tor:
Andrii ROMAN­ ŢOV 

Lasă un răspuns