Absenteism record la alegerile locale din Ucraina. Doar 37% dintre alegători au ieşit la vot

c6efed70-d76c-4461-bf46-9cbb799c6e73_cx0_cy7_cw0_w1200_r1

Absenteism record la alegerile locale din Ucraina, unde doar 37% dintre alegători au ieşit la vot — adică în jur de 10 milioane şi jumătate de oameni. Rezultatele oficiale vor fi anunțate în cinci zile, dar exit-poll-urile arată că majoritatea primarilor, inclusiv la Kiev și Cernăuți, vor fi aleși în turul doi, care va avea loc pe 15 noiembrie.

Nu au lipsit nici incidentele. În regiunea Vinnița, doi bărbați beți au atacat comisia electorală și au vrut să fure buletinele de vot. Suspecţii au fost reţinuţi de poliţie. Agenţii au depistat şi mai multe încercări de mituire a alegătorilor. În linii mari însă, alegerile locale au decurs fără probleme, declară autorităţile.

„În total, au fost primite 4375 de sesizări, au fost întocmite 224 de procese verbale, au fost inițiate 77 de proceduri penale. În plus, am primit 12 mesaje despre amplasarea de bombe la 18 adrese”, a comunicat viceministrul de Interne, Serghii Iarovoi.

În capitală au fost 20 de candidați la funcţia de primar, printre care şi actualul edil, Vitalii Kliciko. Exit-poll-ul îl creditează cu aproape 48% din voturi.

În ceea ce privește orașul Cernăuți,  potrivit rezultatelor exit poll inițiate de Info Sapient, liderul partidului „Edina Alternativa” se clasează pe primul loc cu 27,5%, urmat de Vitalii Mîhailișin — 21,1% și fostul edil Oleksii Kaspruk — 17,8%.

Per ansamblu, sondajele la ieşirea de la urne indică o înfrângere pentru partidul preşedintelui. Reprezentanţii „Slujitorului Poporului” nu au intrat în turul doi în marile oraşe, ci doar în câteva centre regionale.

În paralel cu scrutinul local s-a desfăşurat şi un referendum la iniţiativa președintelui Volodimir Zelenski. Doar 2 treimi dintre alegătorii care au votat la locale au participat la sondaj.

Добавить комментарий