Acord între Ucraina și România privind asigurarea fluxurilor virtuale de gaze

345634456

Companiile ucraineană şi română „Ukrtansgaz” şi ”Transgaz” se pregătesc să semneze un acord de cooperare cu privire la interconectarea conductelor pe direcţia Medieşu Aurit (judeţul Satu Mare) – Tekovo (regiunea Transcarpatia) – anunţă Biroul de Presă al societăţii „Ukrtransgaz”.

„În luna iulie a anului trecut, companiile Transgaz şi Ukrtansgaz, operatorii reţelelor de transport de gaze naturale din România şi Ucraina, au semnat un acord de interconectare pentru conducta de tranzit Isaccea 1, prin care se asigură livrarea de gaze naturale către consumatorii din Bulgaria. Acum, cele două societăţi se pregătesc să semneze un acord pentru a conecta conductele Medieşu Aurit – Tekovo, prin care este livrat gazul natural pentru consumatorii din România” – se arată în comunicatul „Ukrtansgaz”, conform rador.

Potrivit companiei ucrainene, în perioada 1 iulie – 1 septembrie 2017 părţile vor organiza consultări pe aceasta temă. ”Proiectul de acord prevede asigurarea fluxului fizic pe direcţia Ucraina-România şi asigurarea fluxului virtual pe direcţia România-Ucraina. În prezent, un flux fizic pe direcția România-Ucraina este imposibil, din cauza nivelurilor minime necesare de presiune pentru a putea primi gaze naturale. Dar operatorii studiază posibiltatea iniţierii fluxurilor fizice din România în Ucraina” – explică „Ukrtansgaz”.

Lasă un răspuns