Proslăvită fii, Născătoare de Dumnezeu

Screenshot_2

La 28 august, creştinii ortodocși din Ucraina prăznuiesc pe stil vechi Adormirea Maicii Domnului.

Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, deşi mărturii despre existenţa ei nu avem decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, cultul ei cunoscând de atunci o foarte mare dezvoltare.

Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalim, Oraşul Sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea Grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului şi biserica zidită pe acest mormânt. În spatele mormântului Maicii Domnului din această biserică este pusă spre închinare pentru pelerini Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa. În Ucraina, cât și în România, sunt foarte multe biserici cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Se explică aceasta prin faptul că oamenii, cu Dumnezeu în suflet, cred că nu vor muri, ci vor adormi și vor învia în Împărăția Cerurilor.

În Ucraina, una din principalele catedrale este Catedrala Adormirea Maicii Domnului de la Lavra Pecerska din Kiev. Ea este o perlă a artei vechi din Ucraina.Aici, la hramul catedralei a venit în anii 20 ai secolului al XVII-lea tânărul Petru Movilă, fiu de domn moldovean, și aici s-a decis să devină călugăr. În Catedrala Adormirea Maicii Domnului a și fost înmormântat după ce și-a încheiat crugul vieții pământești în rang de Mitropolit al Kievului și proslăvit în întreaga ortodoxie. În timpul celui de-al Doilea război mondial catedrala a fost aruncată în aer și n-a rămas nici o urmă de la mormântul slăvitului Petru Movilă.

În prezent, în catedrala reconstruită răsună și rugăciuni în limba română. Serviciul divin este oficiat de părintele Dumitru Popescu, fiu de preot din satul Ciudei, raionul Storojineț.

În regiunea noastră una dintre cele mai vechi biserici cu hramul Adormirea Maicii Domnului este Biserica din satul Berestea, construcție de lemn din secolul al XIX-lea.

Screenshot_3

Lasă un răspuns