Ajutor de la fraţii creştini în ziua unei mari sărbători creştine

15 04 2022 IN 5

În reţelele de socializare sunt postate tot mai multe informaţii despre ajutorul acordat de Biserica Ortodoxă Română poporului ucrainean, care în prezent luptă înverşunat şi eroic împotriva cotropitorilor ruşi. Recent în CTU Ostriţa a fost adus un ajutor umanitar din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru refugiaţii ucraineni, găzduiţi în această comunitate. Slujitorii altarului din România şi-au notat impresiile pe Facebook: „În ziua de 7 aprilie 2022, când credincioșii satului Osrtița Herței se întorceau de la biserică, sărbătorind Buna Vestire, s-au bucurat de primirea unuia din transportul umanitar organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Delegația, din care au făcut parte și clerici de la Centrul Eparhial Suceava, a fost condusă de arhimandritul Iustin Tănase, consilier în cadrul Sectorului de Asistență Socială și Medicală. Primarul comunei Ostrița, Vasile Țurcan, aduce sincere mulțumiri fraților din Romania pentru sinceritate și înțelegere, pentru umărul puternic în momentele dificile și sfaturile bune, pentru ajutor și grija deosebită. Bunul Dumnezeu să vă răsplătească cu fericire și sănătate pentru inima voastră amabilă și sufletul deschis.

Cu deosebită plăcere domnul Țurcan dăruiește binefăcătorilor cartea scrisă de doamnele profesoare-aurorele Lucica Gostiuc și Natalia Dubeț, tehno-redactor Alexei Calanca și colaborator Jana Pavlenco,  „Istoria vie a unui lăcaș de cunoștințe”, dedicată celor 150 ani de la înființarea școlii din sat și în scopul de a înveșnici istoria și proveniența neamului nostru”.

15 04 2022 IN 6

15 04 2022 IN 7

15 04 2022 IN 8

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий