Alegeri în Ucraina: Zelenski şi-a majorat avansul în cursa electorală

f434e7b-2-zelenskiy-1680

Actorul de comedie Volodimir Zelenski şi-a extins avansul în cursa electorală prezidenţială din Ucraina, potrivit unui sondaj de opinie realizat de SOCIS.

Însă susţinerea pentru actorul de 41 de ani, un novice în politică, rămâne mult sub nivelul necesar pentru a asigura o victorie din primul tur, în 31 martie, iar majoritatea votanţilor nu se aşteaptă ca el să devină preşedinte al Ucrainei.

Sondajul arată că Zelenski se bucură de susţinerea a 20,7% din electorat, plasându-l pe actualul preşedinte Petro Poroşenko pe locul doi, cu 13,2%, iar pe lidera opoziţiei Iulia Timoşenko pe locul trei, cu 11%.

În total, 39 de candidaţi au fost înregistraţi pentru alegerile prezidenţiale din Ucraina. În cazul în care niciun candidat nu va obţine 50% din primul tur, primii doi clasați se vor confrunta într-un tur doi în 21 aprilie.

 Sondajul SOCIS a fost realizat pe un eşantion de 2.000 de alegători, în toate regiunile Ucrainei, exceptând Crimeea, în perioada 5-10 martie.

 

Добавить комментарий