Alexandru Tărâţeanu la un nou Festival de muzică uşoară

0204

0204Zilele trecute în oraşul Piteşti, România s-a desfăşurat preselecţia tinerilor artişti care vor participa în luna noiembrie la cea de-a doua ediţie a Festivalului concurs-naţional de muzică uşoară „Vasile Veselovski”.

Acest eveniment cultural va fi sprijinit de Consiliul Judeţean Argeş, prin Şcoala Populară de Arte şi Meserii Piteşti şi în parteneriat cu asociaţia culturală care poartă numele compozitorului omagiat.

La concursul de preselecţie au participat un număr impresionant de mare de concurenţi, însă, membrii juriului format din celebrii compozitori Horia Moculescu şi Dumitru Lupu, interpreta de muzică de estradă Stela Enache, precum şi Valentin Veselovski, fiul compozitorului Vasile Veselovski, au ales doar 12 interpreţi. Printre tinerele voci calificate se numără şi junimistul Alexandru Tărâţeanu din Cernăuţi, laureat a mai multor festivaluri regionale, naţionale şi internaţionale de muzică uşoară.

Pentru românii din regiunea Cernăuţi aceste veşti plăcute că tinerii noştri interpreţi se încadrează de minune în spaţiul muzical românesc alături de semenii lor din ţară, devenind laureaţi ai Festivalurilor de prestigiu din România şi din străinătate, constituie cu adevărat un prilej de bucurie şi speranţă că Cernăuţiul va naşte şi-n continuare talente frumoase, care vor duce mai departe pe aripa cântecului românesc numele zonei de unde şi-a luat zborul.

Добавить комментарий