Amintirea despre el va fi în cele mai vii culori, fiindcă a luptat pentru sfânta şi senina Pace

13 03 2022 IN 1

Sâmbătă seară, în reţelele de socializare a fost postată ştirea tristă despre moartea tânărului Alexei Arsenii din Marşinţi. El a căzut în luptă, apărând Ucraina. Această comunicare a fost semnată de ziarista Svetlana Ursu, verişoara Eroului: „Scumpul meu verișor, vestea de astăzi mi-a frânt inima în două. Nu-mi vine să cred că nu vei mai fi printre noi. Nu-mi vine să cred că nemiloșii ocupanți ruși ți-au răpit viața. Mulțumesc că ai luptat pentru ca să mai avem zile cu soare și pace la Cernăuți! Dumnezeu să te ierte și să-ți răsplătească jertfa, eroul nostru! Lumină lină, Alexei…”.

Astăzi, 13 martie, sicriul cu corpul neînsufleţit al ostaşului Alexei Arsenii, care a trăit pe acest pământ numai 20 de ani, va fi adus la Marşinţi. În cimitirul de la marginea satului el îşi va dormi somnul de veci. Fotografia lui, postată pe Facebook, este în alb-negru. Amintirea despre el va fi în cele mai vii culori, fiindcă a luptat pentru sfânta şi senina Pace.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий