Amintiri nostalgice despre anii de studii regăsite-n cântece

con ș (46)

con ș (46)În aceste zile de Florar, în incinta Căminului cultural din satul Costiceni, raionul Noua Suliță, a avut loc o sărbătoare de suflet a cântecului strămoşesc, prilejuită de finalizarea anului de învățământ al elevilor Școlii de Muzică din satul Costiceni și filialelor acestora din satele vecine.
În deschiderea sărbătorii a luat cuvântul noul director, pilon de sprijin și promovare a culturii muzicale din localitate, domnul Ion Mihai Dogolici. Atestatele de absolvire au fost înmânate elevilor din partea doamnei Ludmila Ciobanu, director-adjunct al şcolii. Elevii, care în decursul anului au obținut rezultate remarcabile în domeniul muzicii, au fost premiați cu diplome de onoare.
Venind cu un mesaj de felicitare, domnul Dogolici a ținut să le mulțumească tuturor profe­so­rilor, elevilor și, nu în ultimul rând, discipolilor Școlii de Muzică, pentru abilitatea muzicală, calitățile profesionale și motivul de mândrie pentru întreaga comunitate: „Pe parcursul anilor de studii 2014-2015, elevii noștri au participat la diverse acțiuni culturale din Ucraina, România și Republica Moldova. Chiar nu demult sala aceasta a găzduit un frumos Festival Internațional al Fanfarelor, condus de domnul dirijor Vladimir Vatamanu. La fel, orchestra școlii noastre a avut onoarea să participe la inaugurarea Centrului Cultural român „Eudoxiu Hur­mu­zachi” din Cernăuți, precum și la alte manifestări culturale din faimo­sul oraș bucovinean. Însă, cele mai frumoase succese ale elevilor școlii noastre sunt reuşitele absolvenților noștri”.
Domnul Ion Mihai Dogolici, a adresat un mesaj de mulţumire oa­menilor de afaceri, sponsorilor financiari ai instituției muzicale, exprimând cuvinte de recunoştinţă colectivului pedagogic și tuturor celor prezenți în sală, dorindu-le pace, sănătate, succese în plan personal.
După aceasta, a urmat un frumos spectacol muzical de dare de seamă a elevilor şi absolvenţilor instituţiilor muzicale din localităţile Cos­ticeni, Şindreni şi Mămăliga, care confirmă în mod oficial în­cheie­rea anului de învățământ. În cadrul concertului publicul spec­tator a urmărit cu emoție piese relevante și melodiile armonioase interpretate cu mult suflet de elevii Şcolii de Muzică din Costiceni. Pe scena Casei de cultură din localitate au răsunat varietăţi de piese vocal-instrumentale ale compo­zitorilor europeni, clasici și contem­porani, precum și faimoasele me­lodii populare românești.

Sergiu BARBUȚA

Добавить комментарий