Analist ucrainean: „Orban va cere autonomie teritorială pentru maghiarii din Transcarpatia”

1200px-Zakarpatskaya_ethno

Analistul ucrainean Dmitro Tujanski, expert în relaţiile ucraineano-maghiare, susţine că, în contextul în care politica Budapestei vizează „restaurarea unității politice, juridice, economice şi culturale a tuturor maghiarilor”, este puțin probabil ca Ucraina să ajungă la un compromis cu guvernul ungar, fiindcă premierul Viktor Orbán implementează politici pe termen lung, transmite RBC, conform Rador.

„Emiterea de pașapoarte maghiare (cetăţenilor ucraineni din Transcarpatia, n.red) este un aspect politic și juridic. Pe de altă parte, pentru viitorul politic al lui Orbán, este important ca acesta să nu depăşească linia roșie. În cazul Ucrainei, această linie roşie ar însemna lansarea unor apeluri la autonomie teritorială pentru etnicii maghiari din Transcarpatia” — consideră expertul Dmitro Tujanski.

Potrivit expertului ucrainean, „apărarea drepturilor maghiarilor din străinătate” este una dintre principalele teme electorale ale lui Viktor Orbán, care conduce Guvernul ungar din 2010.

„În acest context, cetăţenii ucraineni, slovaci, sârbi şi români de etnie maghiară care obţin cetăţenia Ungariei vor aduce cu siguranţă voturi suplimentare pentru Orbán. Astfel, restaurarea unității națiunii ungare devine subiect atractiv din punct de vedere electoral chiar şi în interiorul Ungariei”, explică analistul.

Acesta mai susţine că, în prezent, nu există indicii care să sugereze că Budapesta şi Kievul ar putea ajunge la un compromis în viitorul apropiat în ceea ce priveşte îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale, afectate în ultimii ani de noua lege ucraineană a educaţiei şi, recent, de aşa-numitul „dosar al paşapoartelor”, în care Ungaria acordă cetăţenie ucrainenilor de etnie maghiară din Transcapratia.

„În Ucraina, tensionarea relațiilor dintre Kiev şi Budapesta era asociată adesea cu alegerile parlamentare din aprilie (alegerile parlamentare din Ungaria, din 8 aprilie 2018, n.red) și cu nevoia politicienilor de a-şi asigura electoratul că nu vor accepta un compromis în ceea ce priveşte „problema ucraineană”. Dar chiar retorica Budapestei nu s-a schimbat deloc după alegeri. Prin urmare, chiar dacă se va ajunge la o cale de ieșire din actualul conflict legat de pașapoarte, rămâne problema privind legea educaţiei, eventuala adoptare de către Rada Supremă a Ucrainei a unei noi legi privind limba de stat, crearea unei circumscripţii electorale separate pentru maghiari în cazul alegerilor parlamentare și multe altele”, susţine Dmitro Tujanski.

Expertul ucrainean a făcut aceste declaraţii în contextul unui nou scandal diplomatic izbucnit între Kiev şi Budapesta, după ce pe internet a apărut o înregistrare video în care cetățeni ucraineni din Transcarpatia care au obţinut cetăţenia Ungariei depun jurământul de loialitate faţă de statul ungar în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Consulatului Ungariei din oraşul Beregove.

În înregistrarea video, consulul ungar îi îndeamnă pe cei care depun jurământul să-și ascundă paşapoartele maghiare de autoritățile ucrainene.

Ulterior, ministrul de externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, a anunţat că partea ucraineană îl va expulza pe consulul ungar din Berehove. La rândul său, ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a declarat că, „dacă partea ucraineană îl va expulza pe consulul Ungariei, acest lucru nu va rămâne fără un răspuns proporțional din partea Budapestei». 

„Sperăm, însă, că o astfel de situaţie poate fi evitată» — a subliniat Szijjártó, care consideră că situaţia din Transcarpatia are legătură cu «pregătirile pentru alegerile prezidențiale și parlamentare din Ucraina», planificate pentru anul 2019.

Potrivit şefului diplomaţiei ungare, prin evenimentele din regiunea Transcarpatia, «s-a mers prea departe» și au fost depăşite toate «regulile scrise și nescrise ale dreptului internațional și ale diplomației», «fiindcă serviciile speciale din Ucraina au efectuat o operațiune specială în sediul unui consulat al Ungariei, ţară membră NATO». 

«Dubla cetățenie este ceva obişnuit în Europa, iar dacă Ucraina dorește, într-adevăr, să se îndrepte spre UE, nu poate pune la îndoială o astfel de instituție» — a atras atenţia Szijjártó, adăugând că Ungaria va continua să recurgă la pași care să încetinească aspiraţiile europene şi euroatlantice ale Ucrainei.

Între timp, guvernatorul Transcarpatiei, Ghennadi Moskal, a afirmat că înregistrarea video de la consulatul Ungariei, în care mai mulţi cetăţeni ucraineni depun jurământul de credinţă faţă de statul ungar, a fost făcută de către un angajat al Serviciului de Frontieră, care, la rândul său, obţinuse cetăţenia Ungariei.

«Cel care a înregistrat şi a pus clipul video pe internet este un grănicer, din cadrul serviciului nostru de frontieră. Acesta, la rândul lui, a depus jurământul. Motivul pentru care a ales să pună înregistrarea pe internet trebuie investigat de Serviciul de Frontierei de Stat și de Serviciul de Securitate» — a explicat Moskal.

Guvernatorul a ţinut să sublinieze că situația din Transcarpatia este stabilă, iar discuţiile despre existenţa unor sentimente anti-ucrainene în regiune sunt neîntemeiate, «în condiţiile în care, de foarte mulţi ani, ucrainenii, maghiarii şi reprezentanții altor naționalități convieţuiesc fără probleme în această parte a Ucrainei».

În imagine: Harta etnică a regiunii Transcarpatia

Добавить комментарий