Andrii Parubii: „Articolul 7 al Legii educației nu va fi schimbat”

0001-b0430ed6-5941fff1-a549-2f77053e1

Preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Andrii Parubii, a declarat că nici un fel de modificări în articolul 7 privind limbile de învăţământ al Legii educaţiei nu vor fi făcute. În cadrul conferinţei din regiunea Lviv, consacrate Zilei autoadministrării locale, şeful legislativului a precizat că a avut o convorbire cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia şi „s-a convenit că articolul 7 al Legii „Cu privire la învăţământ” nu va fi schimbat şi că el va rămâne în redacţia adoptată”.

Potrivit lui, articolul 7 al legii a devenit obiect de discuţie nu numai în Ucraina, dar şi în rândul comunităţii internaţionale. Andrii Parubii a amintit că înainte de adoptarea legii a fost creat un grup de lucru, datorită cărui fapt s-a ajuns la o formulare de compromis, care, pe de o parte, apără limbile minorităţilor naţionale, iar, pe de altă parte, face obligatorie însuşirea de  către toţi a limbii de stat.

Добавить комментарий