Ansamblul folcloric „Miorița” din Boian și-a sărbătorit cea de-a 64-a aniversare (FOTO)

70832397_2365686240210908_4692870735796895744_n

Ansamblul folcloric „Miorița” de la Casa de Cultură din Boian, condus de Maria Basaraba, a marcat duminică, 22 septembrie a.c., aniversarea de 64 de ani de la fondare. Cu fiecare an care trece, roadele muncii depuse de membrii ansamblului sporesc zestrea noastră culturală.

Alături de celebrii artiști din Boian pe scenă au evoluat colective folclorice atât din regiunea Cernăuți, cât și din România. Din patria istorică la sărbătoare au participat membrii Ansamblului folcloric „Stejărelul” al clubului de copii din Botoșani, filiala Darabani și membrii Grupului vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus.

 Din regiunea Cernăuți şi-au făcut simţită prezenţa Ansamblul Popular Amatoricesc „Zelenceanî”, Ansamblul Popular Amatoricesc „Toporivceanka”, Colectivul de dans „Lăcrămioara” din Ostrița, solistele Maria Dârda, Anastasia și Sofia Poclitar și Maria Drobot.

Ansamblul de dans popular al Casei de Cultură din satul Boian, bazat pe colectivele folclorice, a fost creat în anul 1955. Primele concerte au fost în faţa agricultorilor, pe scena raională – primele aplauze au rămas pentru totdeauna în inimele membrilor echipei de dans.

FOTO: Nicolae Hauca

70960503_2365686260210906_6783123317512470528_o 71111057_2365686423544223_7430141955763339264_n 70912527_2365686453544220_2927821253689475072_n 70957443_2365686536877545_2402912414019354624_n 70928071_2365686713544194_6213913934588542976_n 70926861_2365686840210848_8985531200567246848_n 70960496_2365686913544174_5378507555309879296_n 71498056_2365687490210783_1713260461509574656_n 70896927_2365686136877585_6484434910743363584_o

Lasă un răspuns