Antony Blinken, noul șef al diplomației americane cu origini ucrainene

antony-blinken-gty-jt-201123_1606166749745_hpMain_16x9_992

Senatul american l-a confirmat marţi cu o largă majoritate pe Antony Blinken pentru postul de şef al diplomaţiei americane, transmite AFP, citat de Agerpres.

Noul secretar de stat al administraţiei preşedintelui democrat Joe Biden a primit 78 de voturi pentru şi 22 împotrivă, obţinând o majoritate mai confortabilă decât predecesorii săi republicani din administraţia lui Donald Trump, Rex Tillerson şi Mike Pompeo. Numeroşi senatori republicani au votat în favoarea lui Blinken.

Liderul senatorilor republicani din Comisia pentru Afaceri Externe, Jim Risch, a subliniat înaintea votului dezacordul său faţă de revenirea SUA în acordul nuclear cu Iranul, dorită de Blinken şi de Biden.

Dar dincolo de acest dosar spinos, „’pe foarte numeroasele subiecte despre care am discutat nu au fost decât puţine divergenţe, sau chiar deloc’”, a mai spus alesul republican, care a votat şi el pentru noul secretar de stat.

La rândul său, liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, a apreciat că Antony Blinken este »persoana potrivită pentru a consolida prerogativele Americii pe scena mondială». »Timp de patru ani, Donald Trump a slăbit alianţele noastre, ne-a încurajat adversarii şi a pătat reputaţia Americii în străinătate. Trebuie să ne reafirmăm angajamentul faţă de NATO şi faţă de alte alianţe în lume», a spus Schumer.

Antony Blinken a promis la audierile din Senat că va „revigora» alianţele prost gestionate de Trump şi va readuce SUA „în prima linie’” după unilateralismul şi dezangajarea diplomaţiei trumpiste.

Totuşi, Blinken a recunoscut că Trump „a avut dreptate să adopte o poziţie mai fermă faţă de China”, afirmaţie apreciată de numeroşi aleşi republicani.

De menționat că Antony Blinken este strănepotul scriitorului Meir Blinken (1879-1915), care s-a născut în orașul Pereiaslav și  este absolventul Școlii comerciale din Kiev. Meir a publicat în idiș sub pseudonimul B. Meir. Acesta s-a mutat în America la vârsta de 25 de ani, în 1904.

Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com

Добавить комментарий